Gloria lui ”Ema” Bănică, de la care cuplul Manda-Olguța și-a cumpărat conacul, vrea să contruiască blocuri pe un teren preluat de Craiova. Rela Filip dezminte acuzații și anunță: ”La Șimnic și Podari vor fi terenuri pentru imobiliare și industrie”

6095
Reclame

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe Procesul Verbal de delimitare a unităților administrativ-teritoriale (UAT) Craiova-Podari, că investitorii imobiliari au și ”bătut la ușă”. Primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, anunța în decembrie 2021, că a fost semnat documentul prin care ”Craiova își va mări suprafața cu aproximativ 135 de hectare de teren”. ”Este vorba de o zonă de teren din extravilanul comuna Podari, care include și drumul național din cartierul Făcăi și zona de canal colector din zona localității Popoveni. Se vor putea rezolva, astfel, problemele legate de casetarea canalului colector, unde nu s-a putut interveni până acum, întrucât nu aparținea de Craiova, dar și reabilitarea drumului DN39, din dreptul zonei Făcăi. De asemenea, oamenii care dețin case și terenuri în această zonă și plăteau impozite în ambele părți vor găsi rezolvare ca urmare a acestei decizii”, declara edilul Craiovei la vremea respectivă. Cu trei luni înainte semnase un document similar pentru preluarea a 250 de hectare de la Șimnicu de Sus, prin aceeași metodă.

Pe terenurile preluate de la Șimnic și Podari se dă liber la imobiliare

Am preluat de la Şimnicu de Sus mai multe tarlalele: 134, 126, 125 şi 199. Pe aceste tarlale vom putea construi orice – de la blocuri, la parcuri industriale, până la case. Terenurile sunt în intravilanul Craiovei, aşadar, este clar că sunt zone pentru care vor trebui eliberate în perioada următoare certificate de urbanism. Până la finele acestei luni intenţionăm să semnăm şi cu cei de la Primăria Podari, un transfer de terenuri, din aceleaşi motive”, explica Olguţa Vasilescu, pe 1 septembrie 2021, în cadrul unei conferinţe de presă.

Procesul-verbal pentru delimitarea granițelor cu Podari nu s-a încheiat în aceeași lună. El a fost parafat pe 9 decembrie 2021. În februarie 2022, o firmă solicita deja Certificat de Urbanism (CU), pentru a elabora un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), în vederea construirii unui ansamblu rezidențial cu regim maxim de înălțime S+P+11, cu destinația de locuințe colective și spații comerciale/servicii la parter. Cererea era chiar pentru un teren de circa 1,8 hectare, care a trecut la Craiova odată cu semnarea procesului verbal cu Podariul.

Certificatul de Urbanism solicitat de Ion Ilie Alin, fratele Monicăi Bănică, nepoții lui Ilie ”Pușcărie”

Coincidență sau nu, firma interesată să genereze PUZ pe un teren preluat de la Podari, ca să facă blocuri de 11 etaje, se numește Complex Gloria Residence SRL. Fostă Emanuel Project Construct SRL. Adică firma lui Emanuel Bănică, un craiovean care, în 2009, conform presei locale și naționale, a fost reținut de poliţiştii de la Crimă Organizată, la cererea autorităţilor italiene, pentru clonarea de carduri bancare. De altfel, casa cumpărată de Claudiu Manda, în care locuiește alături de soția sa, Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a fost achiziționată de la soția bărbatului, Monica Bănică, în trecut angajată în cadrul RAADPFL Craiova. Conform surselor Stiri Craiova, de scurtă vreme, aceasta este angajată ca inspector la Direcția de Impozite și Taxe (DIT) Craiova. Ea este sora lui Ilie Alin Ion (sunt copiii fratelui lui Ilie ”Pușcărie”), care apare în CU emis de municipalitate pentru Gloria Residence.

Societatea lui Ema Bănică și-a schimbat numele

Terenul pe care Gloria Residence vrea să-l valorifice prin construcții rezidențiale este situat undeva între târgul de la Făcăi și calea ferată. Din Anexa grafică de la Procesul-Verbal de recunoaștere a limitelor încheiat pe 9 decembrie se poate observa că înainte bucata de teren de 1,8 hectare (18.226 mp, conform CU, eliberat de Primăria Municipiului Craiova, cu nr. 245 din 21.02.2022) aparținea de Podari (vezi documentele de mai jos).

Limita anterioară a Craiovei, marcată cu albastru, iar cea nouă, cu roșu. (În zona încercuită cu galben se află terenul Gloria Residence, din care se observă că înainte aparținea de Podari)
Numărul cadastral al imobilului deținut de Gloria Residence, pe geoportalul ANCPI, apare acum la Craiova. (În zona încercuită cu albastru se vede marcat și imobilul deținut de Gloria Residence)

Acuzații (anonime) apărute în spațiul public: Viceprimarul Craiovei ”contul IBAN” care ar favoriza Gloria Residence

Numele viceprimarului Craiovei, Aurelia Filip, a apărut recent în spațiul public, mai exact pe o pagină intitulată Gazeta Sudului Craiova. Conform acesteia, edilul ar înlesni afacerile derulate de Emanuel Bănică. ”Doamna Rela Filip ar fi un fel de cont IBAN al Primăriei Craiova, un cont IBAN puțin mai neoficial și puțin cam protejat de către DNA prin scuza unei vederi neclare. (…) Vă informăm că orice autorizație sau favor poate fi obținut plătind o remunerație în contul IBAN al Primăriei cu BIC-ul RelaFilip777”, scrie Gazeta Sudului Craiova, alături de o fotografie postată de aceeași pagină, ”unde doamna IBAN se afla la o petrecere cu Emanuel Banică, ginerele lui Ilie zis Pușcărie (în realitate, Emanuel Bănică îi este nepot, după soția sa, Monica Bănică, care este nepoata lui Ilie ”Pușărie” n.r.), așa zis interlop și constructor faimos de blocuri și case de tip șpagă, împachetate în dar de nuntă (Ex: Lia Olga Vasilescu’ Estate) – trimitere la conacul de lux pe care Claudiu Manda l-a cumpărat cu (doar) 230.000 euro, pe Str. Frații Golești n.r.)”.

Într-o altă postare, aceeași pagină de Facebook, Gazeta Sudului Craiova, scrie că ”un mesaj de la un cititor spunea că viceprimarul Craiovei, Aurelia Filip (Rela IBAN), ar fi primit două apartamente “cadou” în complexul rezidențial Gloria Residence pe la etajele 6 și 7, evident, pe numele unor interpuși. Verificând această informație am aflat și cauza acestor cadouri de tip apartament, primite de doamna Rela, dar și faptul că parchetul local s-ar fi sesizat deja anchetând modul în care doamna a semnat anexa 152 în urma recepției, deși dezvoltatorul nu ar fi respectat documentația de urbanism. Pe această cale sesizăm DNA ST Craiova să ancheteze relația doamnei Rela cu familia Banică dar și posibilele cadouri în schimbul semnăturii cât și numirii soției lui Emanuel Banică în fruntea DIT Craiova”. De menționat că, după schimbarea recentă din funcție a fostului director al DIT, Elena Bonescu, locul său a fost luat de Emil Gavriloiu, ca director executiv, și Alin Rînzescu – director adjunct. Ambii provin din Primăria Craiova. Monica Bănică ar fi fost angajată în urmă cu aproximativ două-trei săptămâni în cadrul DIT Craiova

Monica Bănică alături de Aurelia Filip/Sursa foto: Facebook/Monica Bănică

Ce spune Rela Filip despre informațiile apărute pe Facebook

Contactată de stiricraiova.ro pentru un punct de vedere pe marginea informațiilor publicate de pagina de Facebook Gazeta Sudului Craiova, viceprimarul Rela Filip le-a negat cu vehemență. Aceasta ne-a declarat că nu deține niciun apartament în ansamblul Gloria Residence. Potrivit edilului, are în proprietate un apartament pe numele său și unul moștenit de la copiii săi.

Tot ce dețin se află în declarația mea de avere (n.r. ultimele sale declarații de avere pot fi consultate AICI și AICI). Nu aș fi avut niciodată bani să cumpăr așa ceva. Am un apartament cumpărat într-o viață de om, cu trei camere. Într-adevăr, mi-a mai rămas moștenire și apartamentul copiilor mei (al fiului și nurorii acesteia, care și-au pierdut viața într-un accident de circulație în toamna anului 2020 n.r.), în care sunt ucrainieni pe care îi țin eu (este vorba de refugiați din Ucraina cărora le-a pus la dispoziție apartamentul n.r.). 152-ul (Anexa 152 despre care Gazeta Sudului susține că a fost semnată la recepția blocului de către Aurelia Filip n.r.) nu l-am semnat eu. Acel bloc este făcut demult, nu am semnat eu nimic, nici nu aveam cum. Se pot cere pe Legea 544 actele respective”, ne-a declarat viceprimarul Craiovei, Aurelia Filip.

Potrivit acesteia, niciunul dintre cele două apartamente nu se află în vreun ansamblu aparținând Gloria Residence.

Legat de fotografia în care apare ”la o petrecere” alături de Emanuel Bănică, viceprimarul Filip nu a dorit să facă niciun fel de comentariu.

”La Șimnic și Podari le dăm voie să construiască și P+20, dar să nu mai construiască în oraș!”

Am întrebat-o pe Rela Filip și de dorința investitorului Complex Gloria Residence SRL de a construi blocuri de 11 etaje pe fostul teren de la Podari, actualmente aparținând de Craiova. Aceasta spune că terenurile preluate de la Podari și Șimnic au fost luate exact cu acest scop: pentru dezvoltarea unor parcuri industriale și a complexurilor rezidențiale, pentru ca dezvoltatorii ”să nu mai sufoce orașul”.

Nu știu exact speța privind dorința Gloria Residence de a construi acolo, la Podari, pentru că am câteva mii de spețe care îmi trec prin mână. Ce pot să vă spun în mod cert e că terenurile care sunt venite de pe Șimnicu de Sus și de pe Podari vor fi terenuri pentru o zonă de industrie, o zonă de dezvoltare a cartierelor rezidențiale. Acolo le dăm voie să construiască la foarte mare înălțime, chiar și clădiri de 20 de etaje, dar să nu mai construiască în oraș și să sufoce orașul, să mai apară între două blocuri încă unul. Asta ne dorim, să mutăm construcția blocurilor foarte înalte la marginea Craiovei”, a declarat, pentru Stiri Craiova, viceprimarul Craiovei Aurelia Filip.

Facsimil din cartea funciară colectivă a blocului de pe Calea Severinului nr 32 unde s-a zvonit, pe Facebook, că viceprimarul Rela Filip ar avea 2 apartamente

Din documentele consultate de Stiri Craiova, printre care și cartea funciară colectivă a OCPI Dolj, nu reiese că Aurelia Filip ar avea, pe numele său, vreun apartament în clădirea de locuințe Gloria Residence de pe Calea Severinului. În schimb, apar numele unor craioveni cunoscuți ca interlopi, dar și nume de persoane care au avut sau au legătură directă sau indirectă cu instituții publice. Asta dacă nu cumva (fiindcă și asta este posibil) sunt simple coincidențe de nume.

*** Week-end-ul trecut ar fi avut loc, la Șimnicu de Sus, o întâlnire între Claudiu Manda, Olguța Vasilescu, prefectul Dana Barbu și mai mulți primari, între care și cel al Podariului, Aurel Gheorghiță, și alții. Nu cunoaștem subiectul discuțiilor. Posibil să fi fost vorba de chestiuni privind terenurile de la localitățile vecine cu Craiova, pierderea mandatului fostului primar al Șimnicului și ce este de făcut pe viitor. Ipoteza este alimentată și de schimbările survenite subit, am putea aprecia, în rândul directorilor de la Urbanism, Taxe și Impozite, și schimbarea arhitectului orașului.

În altă ordine de idei, subsemnata a formulat, în data de 11.05.2022, o cerere în baza Legii 544 privind liberul acces la informațiile de interes public. Am cerut să-mi fie comunicate informații privind evaluarea performanțelor individuale profesionale privind activitatea din anul 2021 pentru funcțiile de conducere din aparatul de specialitate al primarului cât și din instituțiile subordonate. Conform răspunsului primit, procesul de evaluare s-a finalizat, însă ”nu este în monitorizarea Serviciului Resurse Umane, din cadrul autorității locale”. Răspunsul, mai jos:

Site-ul SC Emanuel Project – unul dintre proiectele din Craiova – Gloria Residence
Gloria Residence, la o căutare pe Google. Ansamblul este alcătuit din garsoniere, apartamente și penthouse-uri