Compania de Apă Oltenia (CAO) anunță că a fost nevoită să restricționeze furnizarea apei potabile către populație, astfel încât să poată asigura necesarul pentru uz casnic, în localitățile Șimnicu de Sus, Segarcea și Dăbuleni.
Conform unui comunicat remis astăzi presei de CAO, ”temperaturile ridicate din ultima perioadă, utilizarea excesivă a apei din reţelele de distribuţie în mod necorespunzător, respectiv la udarea grădinilor, spațiilor verzi sau umplerea diverselor recipiente, duce la scăderea debitului şi diminuează eforturile de asigurare a serviciilor în condiţii optime”.
CAO mai transmite că va impune astfel de măsuri și în alte localități, dacă vor apărea probleme similare.
În localitățile unde se plică deja restricțiile apa este furnizată după următorul program:
Șimnicu de Sus:
05.00 – 09.00
17.00 – 21.00
Segarcea:
06.00 – 12.00
18.00 – 24.00
Dăbuleni:
06.00 – 12.00
18.00 – 24.00
”Facem apel la toţi utilizatorii, atât din Craiova, cât și din celelalte localități aflate în aria de operare, să folosească apa numai pentru consum casnic, deoarece orice consum peste medie va fi resimțit de toți consumatorii branșați la rețeaua respectivă, iar Compania va fi nevoită să ia astfel de măsuri și în alte zone unde apar probleme similare. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat însă apa nu este o resursă inepuizabilă, astfel că folosirea rațională a acesteia este o responsabilitate comună”, arată reprezentanții Companiei.