Skip to content

stiricraiova.ro

Primary Menu
  • Administrație
  • Actualitate
  • Anchete – Dezvăluiri
  • Evenimente
  • Politică
  • Justiție
  • Publicitate
  • Comunicate de presă
  • 🐻 din∴Bîrlog 🐻
  • Redacția – CONTACT
  • Evenimente
  • Știre principală

A și plecat Leuțu de la IPJ Dolj; Laurențiu Dumitrescu e iar la ”butoane”

Ana-Maria Gebăilă 12.07.2024

Comisarul şef Alexandru Ionuț Leuţu Cotroceanu, care la sfârșitul lunii mai fusese împuternicit la conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj pentru o perioadă de 3 luni și-a încheiat socotelile la Craiova după o lună și 10 zile.

Leuțu ocupa postul de director al Direcției Siguranță Școlară din cadrul IGPR, unde, cel mai probabil, s-a întors.

Împuternicirea sa la Inspectoratul doljean a fost întreruptă pe 9 iulie. Nu știm dacă la cererea lui sau prin dispoziție dată de IGPR. Apreciem că singura sa misiune în județ a fost gestionarea activităților în perioada alegerilor locale.

Așa cum ne-am obișnuit, atribuțiie șefului inspectoratului au revenit adjunctului Laurențiu Dumitrescu.

În ultimii cinci ani, IPJ Dolj a avut, cu tot cu Leuțu, patru șefi delegați, pentru perioade foarte scurte. Practic, în tot acest timp poliția doljeană a fost condusă de adjunctul Dumitrescu.

Acesta din urmă nu a reușit să-i convingă pe cei de la centru că ar merita să preia cu ”normă întreagă” activitatea IPJ, fiind notat la examenul de tip interviu cu nota 5.70.

Despre autor

Ana-Maria Gebăilă

Sunt jurnalist din 2008. Am lucrat la Cuvântul Libertății, Expresul de Sud, Digi 24, Craiova Forum și Ziarul de Craiova. Am fost și rămân dedicată presei locale. Fiindcă e mare nevoie de ea. În 2022, am decis să fac jurnalism pe cont propriu, așa că am fondat publicația online Știri Craiova. Dezvălui probleme comunitare, sociale și administrative și încerc să susțin proiectele locale din cât mai multe domenii. Cu o abordare critică, dar orientată către un impact pozitiv pentru comunitate.

See author's posts

Continue Reading

Previous: 14 iulie – Circulație închisă pe Strada Castanilor pentru Sfințirea Bisericii ”Nașterea Maicii Domnului”
Next: Deputata de Dolj Laura Vicol a vândut un ceas cu aproape 1 milion de lei

7 din 10 români consideră că politica din România ar trebui să se distanțeze clar de ideologiile extremiste (studiu Cult Research) oameni
  • Analiză
  • Știre principală

7 din 10 români consideră că politica din România ar trebui să se distanțeze clar de ideologiile extremiste (studiu Cult Research)

18.07.2026
Se luptă familia Manda-Vasilescu în instanță cu o dizidență AUR? nunta olguta manda ovidiu flori
  • Analiză
  • Știre principală

Se luptă familia Manda-Vasilescu în instanță cu o dizidență AUR?

16.07.2026
Pompierii au salvat o pisicuță de pe acoperișul Prefecturii Dolj pompieri pisica
  • Evenimente
  • Știre principală

Pompierii au salvat o pisicuță de pe acoperișul Prefecturii Dolj

16.07.2026

Recente

  • 7 din 10 români consideră că politica din România ar trebui să se distanțeze clar de ideologiile extremiste (studiu Cult Research)
  • Se luptă familia Manda-Vasilescu în instanță cu o dizidență AUR?
  • Pompierii au salvat o pisicuță de pe acoperișul Prefecturii Dolj
  • Ce a constatat Direcția de Mediu Dolj după ce a monitorizat timp de 10 zile aerul din Fața Luncii
  • AJOFM Dolj anunță lansarea proiectului „GREEN SPO DOLJ – TRANZIȚIA CĂTRE O ECONOMIE VERDE”
iulie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
« iun.   aug. »

articole interesante

7 din 10 români consideră că politica din România ar trebui să se distanțeze clar de ideologiile extremiste (studiu Cult Research) oameni
  • Analiză
  • Știre principală

7 din 10 români consideră că politica din România ar trebui să se distanțeze clar de ideologiile extremiste (studiu Cult Research)

18.07.2026
Se luptă familia Manda-Vasilescu în instanță cu o dizidență AUR? nunta olguta manda ovidiu flori
  • Analiză
  • Știre principală

Se luptă familia Manda-Vasilescu în instanță cu o dizidență AUR?

16.07.2026
Pompierii au salvat o pisicuță de pe acoperișul Prefecturii Dolj pompieri pisica
  • Evenimente
  • Știre principală

Pompierii au salvat o pisicuță de pe acoperișul Prefecturii Dolj

16.07.2026
Ce a constatat Direcția de Mediu Dolj după ce a monitorizat timp de 10 zile aerul din Fața Luncii Screenshot 2026-07-15 185956
  • Actualitate
  • Știre principală

Ce a constatat Direcția de Mediu Dolj după ce a monitorizat timp de 10 zile aerul din Fața Luncii

15.07.2026
Copyright © Stiri Craiova 2024 | MoreNews by AF themes.