
Sursa foto: Ziarul Agricol
Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti va fi marcată, pe 10 octombrie, în Piaţa Centrală din Craiova. Societatea de Piețe și Târguri Craiova organizează un târg de produse tradiționale, în care, pe lângă legumele şi fructele de sezon, flori şi produse cosmetice naturale, ori miere, dulceţuri şi murături, vor putea fi degustate şi preparatele tradiţionale – mititei, sarmale, piftie, mâncare la ceaun.
”Nu vor lipsi mustul proaspăt stors, dulciurile şi sucurile de casă, gogoşile şi cozonacii”, precizează reprezentanții SC Piețe și Târguri Craiova.
Tot joi, 10 octombrie, începând cu ora 10.00, este programat spectacolul de muzică populară „Ca la noi, ca la olteni”, susţinut de Ansamblul Folcolric „Maria Tănase”.
Pe scena din faţa sediului SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL vor urca Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Liliana Popa, Cristian Bănăţeanu, Aneta Şişu, Manuela Motocu, Lavinia Bîrsoghie şi Liviu Dică. Conducerea muzicală va fi asigurată de maestrul Cristian Pîrlea.
Festivităţile sunt organizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova şi a Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Dolj, în colaborare cu Opera Română Craiova şi Teatrul „Colibri” Craiova – Secţia Folclor „Maria Tănase”.