Dosarul Extensiv a ajuns în instanță. Curtea de Apel Craiova l-a înregistrat, marți, la Secţia Penală şi pentru Cauze cu minori, având ca obiect constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP).
Între inculpați se numără oameni de afaceri din Craiova, un notar public – Mihai Floricel (motiv pentru care dosarul se judecă la Curtea de Apel), directorul Parcului Industrial High-Tech din Craiova, fost consilier local PSD, proaspăt demisionar în funcția de ales și din partid, dar și trei persoane juridice.
Reamintim că inculpații sunt acuzați că s-au constituit într-un grup infracțional și au deturnat licitația organizată pentru vânzarea stadionului Extensiv din Craiova, care a aparținut fraților Mihăilescu.
De subliniat că firma Casa Noastră nu apare între inculpate, în ciuda faptului că societatea pare să fi fost la fel de implicată în licitația pentru vânzarea stadionului Extensiv, scos la licitație, ca și celelalte firme angrenate în această afacere.