
Cezar Spînu, rector UCV / Sursa foto: Cuvântul Libertății
Primul termen în procesul privind contestarea ordinului de ministru prin care a fost confirmată alegerea lui Cezar Spînu ca rector al Universității din Craiova are loc luni, pe 4 noiembrie, la Curtea de Apel București.
Cezar Spînu a câștigat al treilea mandat de rector în decembrie 2023. Ultimul este de 5 ani, conform prevederilor noii legi a învățământului superior. Dacă durata ultimului său mandat este cea din noile prevederi legislative, pentru cele privind numărul lor nu au mai fost luate în calcul cele actuale.
”Cezar Spînu, care ocupase postul de rector timp de două mandate de 4 ani, conform vechii legi a educației, a obținut al treilea mandat, de cinci ani, în urma alegerilor desfășurate la finalul anului trecut. Acest lucru s-a petrecut în condițiile în care noua lege a învățământului superior 199/2023 prevede că rectorii pot avea maxim 2 mandate, însă nu ia în calcul, în ideea că legea nu se aplică retroactiv, mandatele deținute de rectori până la intrarea în vigoare a acestei legi”, arată edupedu.ro.
Înaintea alegerilor, Edupedu.ro semnalase situația de la Universitatea din Craiova, unde alegerile se desfășurau într-un cadru de reglementare confuz, în contextul schimbărilor legislative. Alegerile erau planificate înainte să expire mandatul început de rector în 2020 și fără actualizarea Cartei universității, în conformitate cu noua lege a învățământului superior.
După alegeri, candidatul Sevastian Cercel a pus sub semnul întrebării posibilitatea rectorului Cezar Spînu de a candida pentru un nou mandat, în condițiile folosirii Cartei universitare vechi pentru organizarea alegerilor, Cartă care l-ar fi împiedicat pe Cezar Spînu să candideze pentru al treilea mandat. În ianuarie 2024, Senatul Universității din Craiova respingea o contestație ce viza decizia de numire a rectorului și avizarea noii Carte a universității.
Continuarea în Edupedu.ro.