A fost alertă în Craiova, la primele ore ale dimineții. Autoritățile au fost anunțate că pe o stradă din oraș este o servietă suspectă. Jandarmi și specialiști din poliție au fost trimiși de îndată la fața locului. Traficul a fost dat peste cap în zonă, în urma restricțiilor impuse de situație.
”În această dimineaţă, în jurul orei 07.34, polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că strada Constantin Argetoianu, din municipiul Craiova, lângă un autoturism, s-ar afla o servietă suspectă. La fața locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii precum şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Compartimentului Pirotehnic, fiind asigurată delimiterea zonei în vederea stabilirii situaţiei de fapt”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
După ce au cercetat cu grijă geanta, polițiștii au constatat că nu era una periculoasă, doar uitată acolo.