După trei decenii de la prima tentativă de introducerea a gazelor în comuna Șimnicu de Sus, localitate la o aruncătură de băț de Craiova, visul e aproape să devină realitate. Autoritatea locală a transmis pe 31 octombrie ultimele documente la centru pentru ca proiectul de 14 milioane finanțat de stat prin programul ”Anghel Saligny” să poată fi demarat. În circa două-trei săptămâni se așteaptă semnarea finanțării, pentru ca apoi să înceapă execuția pentru înființarea sistemului.
Primăria Șimnicu de Sus contribuie cu circa 3,8 milioane de lei pentru ca magistrala de gaze să poată fi introdusă pe lungimea întregii comune, respectiv de-a lungul DN 6B. Mai precis, în satele Albești, Dudovicești, Românești, Izvor, Leșile, Cornetu, Milești și Duțulești. Totodată, concesionarul rețelei, firma MegaConstruct, va avea și el o contribuție financiară de câteva milioane de lei.
Aproximativ 430 de branșamente gratuite, prinse în proiect
”Primăria a suplimentat din fonduri locale, neeligibile pe proiect, circa 3,8 milioane de lei, pentru ca magistrala de gază să fie introdusă începând din satul Albești până în Duțulești. Dacă nu suplimentam, rețeaua nu putea fi dusă până în ultimul sat. Banii pe care îi alocăm de la bugetul local sunt din economiile pe care am reușit să le facem anul trecut. Ca să putem accesa cele 14 milioane de lei de la stat a trebuit să îndeplinim niște indicatori, unul dintre ele era să avem prinse cel puțin 10 obiective publice, precum școli, cămin cultural, biserici etc. Noi avem 13 obiective incluse. Totodată, trebuie să aibă cel puțin 400 de branșamente, astfel încât rețeaua să aibă rentabilitate. Branșamentele vor fi făcute gratuit până la poarta consumatorilor”, spune primarul comunei Șimnicu de Sus, Laurențiu Ifrim.
Potrivit acestuia, branșamentele vor fi executate începând din Albești, pe sensul de curgere al rețelei, până când vor fi epuizați toți consumatorii. ”Ca să nu avem un consumator da, cinci nu, după care poate alți doi, apoi trei nu și tot așa, am decis să începem cu prima localitate. Deci, au fost incluse, la rând, toate gospodăriile în care există construite case. Ultimul branșament ajunge undeva în zona satului Românești”, explică edilul.
Cu cât mai multe cereri, cu atât mai bine
În afara branșamentelor care vor fi realizate gratuit, prin proiect, oricine poate face cerere pentru a se conecta la magistrală, contra cost, mai spune acesta.
”Ne așteptăm ca în două, maximum trei săptămâni să fie semnată și finanțarea proiectului, iar până la finalul anului să fie demarate lucrările pentru înființarea magistralei. Acolo unde vor exista cereri din partea majorității proprietarilor de imobile de pe o stradă, concesionarul s-a angajat că va face pe cheltuiala lui extindere de rețea. Și noi, ca primărie, vrem să aplicăm și pentru extindere de rețea”, declară Laurențiu Ifrim.
Prima încercare de introducere a magistralei de gaze în Șimnicu de sus datează din anii ’90. S-a ajuns până la stadiul achiziționării conductelor. Și atât. Zece ani mai târziu, povestea s-a repetat. Au fost cumpărate iar conducte, însă în cele din urmă au fost casate, fiindcă proiectul n-a mai ”mișcat”.
Și fostul primar Cosmin Dumitru avansase ideea că gazele sunt pe vine la Șimnic. Edilul a îndatorat comuna la bancă până în 2033, cu 2,6 milioane de lei, pentru a aduce apă și canal, gaze și pentru a asfalta drumurile. Dar, pentru gaze nu s-a investit nimic. Rata anuală pe care autoritatea locală o achită este de 180.000 lei, cu dobândă anuală de 220.000 lei.
Conform Studiului de Fezabilitate întocmit pentru proiect, care citează date din Registrul agricol, populația totală înregistrată la nivelul comunei este de 5.733 persoane. Există 2.970 gospodării, 22 de obiective socio-culturale și 64 de agenti economici.