Șase câini din adăpostul public al Craiovei vor fi prezentați, sâmbătă, cu ocazia unui nou eveniment organizat de Salubritate Craiova, în vederea adopției. Târgul va fi găzduit de mall-ul pet-friendly, Promenada Craiova. Este organizat în parteneriat cu Centrul Național de Educare Canină și se va desfășura în parcarea supraterană a centrului comercial, în zona magazinului Maxi Pet România, cu începere de la ora 11:00.
Cățeii vor putea fi luați acasă pe loc, în mod gratuit, conform legii. Potrivit reprezentanților SC Salubritate Craiova, adopția este realizată în baza actului de identitate, prin completarea unei declarații-angajament. Toți câinii vor pleca la noile lor case vaccinați, microcipați, deparazitați și sterilizați. În momentul adopției, datele noului stăpân vor fi înregistrate în Registrul Electronic al Câinilor cu Stăpân.
Voluntari cu suflet mare
Evenimentul nu s-ar putea desfășura fără ajutorul voluntarilor. Ei sunt cei care se ocupă cu partea de socializare cu câinii. Cei șase blănoși vor beneficia și de o sesiune de toaletare, dar și de fotografii care vor imortaliza întreg evenimentul, totul în mod gratuit!
Adoptatorii vor primi și pachete-cadou din partea Maxi Pet România, cât și celor de la Eurotehnica IT&C, care susțin și asigură mobilitatea, prin lese și zgărzi pentru fiecare câine prezentat la târg și, care sperăm cu toții, va fi adoptat.
„Suntem foarte bucuroși că alături de noi sunt și oameni care ne-au înțeles cauza și au venit singuri către noi. Vorbim despre voluntari dornici să socializeze cu câinii, oameni care au fost alături de căței și la cele mai recente târguri și care au putut să ne cunoască exact așa cum suntem. De asemenea, câinii dați spre adopție vor beneficia și de toaletare, dar și de fotografii pe parcursul întregului eveniment, ambele activități fiind realizate în mod benevol de către oameni cu suflet bun. Ne bucurăm că adapostul public începe să devină o cauză în sine și vrem să le mulțumim acestor persoane care au înțeles că puterea exemplului este cea mai importantă. Sperăm ca exemplul lor să fie urmat de cât mai mulți cetățeni, pentru un bine mai mare, cel al câinilor fără stăpân”, spune Anca Ungurenuș, purtător de cuvânt al SC Salubritate Craiova.