Nimeni nu este vinovat pentru demolarea fostului Liceu Sanitar din Craiova, pentru care Direcția de Cultură începuse procedura de clasare ca monument istoric. Nu pentru că așa a decis instanța, în urma judecății, ci pentru că a intervenit prescripția faptelor. Că doar nu degeaba magistrații Judecătoriei Craiova au amânat de 7 ori pronunțarea în acest caz. Așa că, ne asumăm concluzia că, s-a ”nimerit” taman bine pentru toată lumea. În locul clădirii ridicată în anul 1889 s-au construit blocuri.
Într-un weekend din august 2019, proprietarul clădirilor fostului Liceu Sanitar a intrat cu buldozerele în imobile. Avea autorizație de demolare, însă doar pentru o parte dintre ele, secundare, care nu aveau valoare istorică, nu și pentru clădirea principală, în care a funcționat vreme de peste 50 de ani Școala Catolică de fete Sf. Maria, apoi, alte câteva decenii, școli sanitare. Puse în fața faptului împlinit, autoritățile au spus o rugăciune
Un dosar penal a fost deschis pentru distrugere în formă agravantă, iar procurorii au tras de el 3 ani. Judecata a durat alți doi, până când inculpații – Aurelian Florin Rădulescu, numit administrator al Dramad Cons SRL, firma care deținea imobilul, cu numai câteva zile înainte de demolarea ilegală, SC Cassas SRL, firma care a pus la dispoziție utilajele pentru demolare, și Robert Ștefăniță Bîltac, unic asociat și administrator al firmei Cassas SRL – au scăpat basma curată pentru că faptele s-au prescris.
”Magistrații Judecătoriei Craiova au constatat, în 7 octombrie, că a intervenit prescripția răspunderii penale cu doar câteva zile înainte, în data de 2 octombrie, și au dispus încetarea procesului penal pentru toți inculpații. Fapta de distrugere de care au fost acuzați se pedepsește cu până la 5 ani închisoare și termenul de prescripție în acest caz este de 5 ani, conform prevederilor din Codul penal. Potrivit portalului instanțelor, pronunțarea a fost amânată de șapte ori, începând din aprilie 2024, înainte de a se da o soluție în acest caz”, potrivit Craiovajust.ro.
Ghincea, amendat că a distrus ruinele Hanului Hurezi
Un alt caz de masacrare a patrimoniului local a avut loc anul acesta. Cam cu același final.
Conform Craiovajust.ro, proprietarul Restaurantului ”Casa Ghincea”, Gabi Ghincea, care în primăvara acestui an a intrat cu buldozerul în ruinele Hanului Hurezi, are de plătit doar o amendă, aplicată de Direcția Județeană pentru Cultură Dolj. Și în urma acestei intervenții ilegale a fost deschis un dosar penal pentru distrugere în formă agravantă. Cercetările au vizat faptele, de data aceasta, și nu persoana. Dosarul a fost clasat după ce polițistul de caz pare l-a făcut terci .
”Gabi Ghincea, reprezentantul firmei Promedia, care operează restaurantul Casa Ghincea, a fost amendat de Direcția Județeană pentru Cultură Dolj la începutul lunii octombrie pentru că a efectuat lucrări fără aviz în zona monumentului istoric cunoscut sub denumirea de Ruinele Hanului Hurezi din Craiova. Dosarul penal care cerceta aceeași faptă a fost clasat în septembrie”, a anunțat Craiovajust.ro, care susține că polițistul a încurcat adresele și a prezintat ”unele concluzii care nu sunt susținute de documentele din dosar”.