Deși în ultimii 4 ani a fost cel mai activ parlamentar din țară, cu peste 130 de intervenții în plen, pentru a susține și apăra interesele poporului, deputatul Ringo Dămureanu a simțit pe propria piele că nu meritocrația este criteriul prin care șefii de partide stabilesc cine poate candida, ci jocurile murdare de culise.
A fost înlăturat din AUR de președintele George Simion, pentru că nu a acceptat să-și cumpere un loc pe lista alegerilor parlamentare așa cum i s-a cerut, dar pe care, corect, l-ar fi meritat din plin. Nu a fost cumpărat, nu a cumpărat, nu s-a vândut, nu a vândut. Așa că Ringo Dămureanu a decis că trebuie să candideze ca independent. Iar rezultatul scrutinului de duminica trecută a fost cel mai bun exemplu că și un independent poate fi susținut de popor, poporul fiind singurul care poate și trebuie să decidă cine să-l reprezinte.
Partidele politice au impus pe liste oameni care nu au nicio legătură cu Doljul
”Mi-am depus candidatura dintr-o datorie pe care consider că o am față de cetățenii și locuitorii județului Dolj, pentru ca aceștia să poată alege liberi, fără să fie obligați să accepte ceea ce partidele politice ne impun.
Doljenii sunt îngrijorați de faptul că partidele au impus pe liste, în poziții eligibile, oameni care nu au nicio legătură cu județul Dolj. Să ne amintim de actuala deputată de Dolj, Laura Vicol, care patru ani a fost total absentă din județul Dolj și a cărui prezență în Parlament a urmărit cu totul și cu totul alte scopuri decât cele care i-au interesat pe craioveni și doljeni. Azi, locul acesteia este ocupat de Câciu, de la PSD, iată că PNL-ul vine și el pe poziții fruntașe cu Cristian Bușoi, iar situația cea mai îngrijorătoare e la partidul AUR, care aduce un traseist la Senat și un băiat de la Covasna, pe care încă nu l-a văzut nimeni în județul Dolj măcar pe un afiș sau pe un pliant. Acesta este respectul pe care partidele politice îl acordă județului Dolj.
Eu nu am dormit în Parlament
Eu, în acești patru ani de mandat, nu am dormit în Parlament, am avut cea mai bună activitate parlamentară dintre toți, indiferent de partid. Nu o spun eu, ci o spun datele oficiale de pe site-ul Parlamentului, de aceea consider că e datoria mea morală să vin în fața craiovenilor și doljenilor cu alternativa corectă.
În septembrie, am efectuat, pe bune, un sondaj în Dolj și, iată că s-a adeverit ceea ce mi-au răspuns 16% dintre doljeni, anume că sunt dispuși să voteze un independent. Mi s-a părut mare acest procent, dar am văzut zilele trecute cum românii au votat în număr atât de mare un candidat independent încât a spulberat orice îndoială.
L-am votat pe Călin Georgescu dintr-un motiv foarte simplu: era, ca mine, candidat independent și era soluția cea mai apropiată de noi, românii
L-am susținut pe domnul Călin Georgescu la Alegerile Prezidențiale, dintr-un motiv foarte simplu: era, ca mine, candidat independent, pentru că, desigur, nu e nimeni soluția perfectă, dar mi s-a părut soluția cea mai apropiată de noi, românii, și de interesele noastre și m-am bucurat foarte mult să văd acest rezultat pe care l-am văzut cu toții duminică seara și luni dimineața.
Poporul român a avut o putere extraordinară și a înlăturat toate stereotipurile, toate clișeele pe care le știam de 30 de ani încoace. A spulberat toate partidele care au condus România, dându-le o palmă extraordinară, pe care cu toții o resimt și acum. O palmă extraordinară a dat și trusturilor mainstream, care credeau că le știu pe toate și le învârt pe toate. A dat o lovitură de grație așa-numitelor case de sondare a opiniei publice, care pur și simplu o luaseră razna complet. Vă aduceți aminte că și aici, la Craiova, la alegerile locale, cum ne păcăleau că există o diferență redusă între cineva și altcineva și nu era deloc așa.
Oameni buni, nu mai gândiți că dacă dați votul unui candidat mai slab cotat în sondaje sau unui independent vă irosiți opțiunea! A vota pe cine consideri și simți este o datorie de onoare. Nu trebuie să fii virusat de anumite concepții, că dacă votezi un independent sau pe altcineva îți ”strici” votul.
În urma rezultatului de duminică îi voi propune celui care va deveni președintele României să susțină în Parlament ca poporul român să nu mai fie obligat, prin bugetul de stat, să mai finanțeze partidele politice. S-a dovedit că acestea folosesc din greu banii poporului pentru posturile principale de televiziune.
Mă tem că ni se pregătește o lovitură de stat, care să invalideze și să înfrângă total opțiunea cetățenilor din România. Nu este permis niciunui om politic, președinte sau fost președinte, oameni vremelnici aflați la putere sau la Curtea Constituțională să dea lovitură de stat după lovitură de stat.
De Ziua Națională, să mergeți la vot, să alegeți un candidat independent, omul Doljului, Ringo Dămureanu, ca deputat de Dolj. Am ales să vin în fața dumneavostră cu palmele curate, deoarece nu am nimic de ascuns. Nu am fost cumpărat, nu am cumpărat, nu m-am vândut, nu am vândut. De aceea, vă îndemn pe toți: sunați-vă prietenii, familia și dați-le vestea cea bună: aveți pe cine vota candidat independent la Camera Deputaților – poziția 41, ultima poziție pe buletinul de vot, Ringo Dămureanu. Dumnezeu să binecuvânteze România!
Cod Mandatar Financiar (CMF) 14240049