Magistrații Judecătoriei Craiova au respins, ca nefondată, plângerea depusă de Lia Olguța Vasilescu împotriva clasării dosarului penal din 2021, deschis după ce l-a acuzat de hărțuire, dar și de agresiune fizică, pe unul dintre denunțătorii din dosarul „Fațada”, fost președinte al Asociației de Proprietari Bloc ”Romarta”, Petru Becheru.
În 2021, Olguța Vasilescu a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria (PJ) Craiova că în perioada septembrie 2020 – ianuarie 2021, Petru Becheru ar fi efectuat ”comunicări prin mijloace de transmitere la distanță către primarul municipiului, Vasilescu Lia Olguța, care conțin afirmații jignitoare, denigratoare și deranjante la adresa persoanei vătămate, cauzându-i în acest mod o stare de temere și lezându-i demnitatea și libertatea psihică”. Mai precis, prin petiții transmise municipalității și postări pe rețelele de socializare. Totodată, a reclamat că acesta ar fi lovit-o, ”în mod violent cu umărul”, în data de 30 octombrie 2020.
Olguța Vasilescu cere daune de aproape 100.000 de euro
În februarie 2021, a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem, pentru infracțiunile de hărțuire și loviri sau alte violențe.
La doi ani și jumătate distanță, Olguța Vasilescu a depus și în Civil acțiune împotriva lui Petru Becheru solicitând daune morale și materiale de aproape 100.000 de euro. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj în august 2023. Procesul este în plină desfășurare, termenul următor fiind stabilit la finalului lunii ianuarie 2025. Mai multe persoane, subalterni ai primarului pe linie politică și administrativă, dar și fostul edil Mihail Genoiu, au fost audiate ca martori.
Dosarului penal deschis în 2021 la sesizarea Olguței Vasilescu a fost clasat de procuror în mai 2024. Organele de cercetare au constat că mesajele nu au fost amenințătoare, care să creeze temeri, ci jignitoare sau obscene. De cealaltă parte, au constatat că Vasilescu nu a depus plângere prealabilă pentru loviri sau alte violențe.
Ordonanța de clasare a fost contestată două luni mai târziu, fără succes, la prim-procurorul PJ Craiova. Ulterior, în octombrie 2024, edilul Craiovei a depus plângere la Judecătoria Craiova împotriva soluției de clasare.
Becheru i-a spus judecătorului că primărița e mincinoasă
La termenul din 29 noiembrie, în fața instanței, Petru Becheru a respins pledoaria avocatei Olguței Vasilescu („avocata în papuci”, care o reprezintă pe aceasta și în acțiunea civilă) pentru dispunerea desființării soluției de clasare și continuarea urmăririi penale, dar și acuzația că ar fi lovit-o.
Becheru a afirmat, în mod repetat, că primărița și politiciana Olguța Vasilescu este mincinoasă, fiindcă, spre exemplu, a spus că nu va pleca la București ca parlamentar și totuși a părăsit Craiova pentru a deveni ministrul Muncii, fapt care a stârnit zâmbete în rândul justițiabililor care se aflau în sala de ședințe a Judecătoriei Craiova.