Pompierii au fost alertați, aseară, în jurul orei 20:00, că un incendiu a izbucnit la stația de sortare a deșeurilor Mofleni, într-o hală deschisă în care sunt depozitate deșeuri menajere.
De atunci și până acum au lucrat pentru stingerea focarelor.
„Echipajele de intervenție au fost mobilizate rapid, iar la fața locului au fost trimise patru autospeciale de stingere, un buldoexcavator și un echipaj SMURD. Nu au fost înregistrate victime”, potrivit purtătorilor de cuvânt ai ISU Dolj.
Conform acestora, incendiul se manifesta la deșeurile menajere depozitate în hală, fără posibilitate de propagare.
Intervenția este în desfășurare, incendiul nu a fost încă lichidat complet. Și la acest moment, echipajele de pompieri lucrează pentru stingerea ultimelor focare.