
O companie românească din Oradea va deschide o fabrică în zona metropolitană a Craiovei. Firma activează în domeniul ingineriei şi consultanţei tehnice, conform datelor consultate de Stiri Craiova. Este vorba de SC ATNOM SRL, deținută de antreprenorul Octavian Mircea Crişan. Societatea a obținut recent documentul necesar autorizării construcției de la Agenția pentru Protecția Mediului Dolj. Amplasamentul este în zona de vest a Craiovei, la Ișalnița, lângă depozitul OMV Petrom.
Fabrica va fi construită pe un teren de 20.000 mp care aparține domeniului privat al comunei, urmând să aibă o suprafață utilă totală de 10.000 mp.
„Proiectul presupune realizarea unei capacități noi instalate de producție, asamblare a bateriilor de 0,250 GW/an prin construirea și dotarea unei fabrici de producție acumulatori. Pe terenul cu suprafata de 20000,00 mp se propune realizarea unei hale de producție și depozitare, cu regim de înălțime P+1E parțial”, se arată în documentele depuse de companie. Producția se va realiza la parter, iar etajul va deservi zonei administrative. Obiectivul va avea instalație de panouri fotovoltaice pentru autoconsum.
Linia de producție propusă presupune producție de electrozi și/sau componente ale electrozilor și bateriilor și asamblarea electrozilor în baterii/acumulatori și testarea/condiționarea bateriilor/acumulatorilor.
Capacitatea de producție va fi de 250 MW pe an, cu un număr de 186 acumulatori pe zi, respectiv 46.515 acumulatori pe an, cu un program de lucru de 8h/schimb, 2 schimburi/zi, 250 zile lucrătoare.
Conform ultimelor date financiare publice ale companiei care vrea să investească în Dolj, ATNOM SRL avea în 2023 un număr de 10 angajați. Cifra de afaceri a fost de 1.616.300 lei și, cu un profit net de 150.861 lei. Firma a fost înființată în 2015