
Un eveniment rutier grav a avut loc, astăzi, pe DN6, raza satului Zănoaga, din comuna Leu. Trei autovehicule au fost implicate, între care unul de mare tonaj. Din primele informații transmise de echipaje ale ISU Dolj, ar fi șase victime, dintre care trei încarcerate. Acestea din urmă ar fi inconștiente. Două dintre victime nu prezintă semne vitale.
UPDATE: Toate cele trei victime inconștiente, extrase dintre fiarele contorsionate – două femei și un bărbat -, au fost declarate decedate. Celelalte trei victime sunt conștiente și sunt transportate la Spitalul de Urgență din Craiova. Este vorba despre doi bărbați și o femeie. ISU transmite că în accident nu au fost implicați minori.
Potrivit IPJ Dolj, accidentul a fost anunțat la ora 13:19. Imediat, la fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că în evenimentul rutier au fost implicate trei autovehicule. În cauză, politiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei deceselor.
*** Știre inițială
La fața locului se intervine cu două mașini ale Serviciului de Ambulanță, 1 EPA, elicopterul SMURD și Descarcerarea.
IPJ Dolj transmite că în acest moment, traficul rutier pe DN 6, la ieșire din comuna Zănoaga, către comuna Leu, este blocat. Pentru fluidizarea traficului rutier și stabilirea cauzelor în care s-a produs accidentul, polițiștii acționează la fața locului.
Surse foto/video: ISU Dolj, IPJ Dolj, DRPD Craiova