
În chenarul roșu, amplasamentul propus. Cu X, intersecția Bvd. Dacia cu Str. Brazda lui Novac / Captură Google Maps
SC Casa Noastră, deținută de omul de afaceri Ștefan Cherciu, a început demersurile pentru implementarea unui sistem de semaforizare la intersecția Bulevardului Dacia cu amplasamentul propus pentru construirea unui hypermatket.
În zonă, societatea are în proprietate un teren de circa 16.500 mp din fosta Regie de Tutun, liber de construcții, (Bvd. Dacia nr. 155D), teren pentru care a bătut palma cu Kaufland România (detalii AICI), și un altul de circa 4500 mp, la 155B, pe care există clădirea fostului depozit de tutun, a cărui nouă destinație se vrea a fi de unitate de învățământ (Școala Româno-Britanică).
Conform unui certificat de urbanism din 19 februarie a.c., Casa Noastră vrea să realizeze o intersecție semaforizată pentru Bvd. Dacia nr. 155D cu Str. Brazda lui Novac, racorduri stradale, branșamente utilități și organizare de șantier.
Amplasamentul vizat este compus din teren intravilan care aparține parțial domeniului public al Craiovei și parțial SC Casa Noastră SRL.
Conform Planului Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat cu HCL nr 699/2022, terenul este situat într-o zonă mixtă de comerț, servicii și birouri și zonă de locuințe colective, servicii și birouri. Pentru prima zonă, procentul de ocupare a terenului (POT) maxim admis este de 60%, iar coeficientul de utilizare a terenului (CUT) este de maximum 3, cu regim de înălțime maxim 2Subsoluri+Parter+4Etaje, cu înălțime maximă de 30m. În ceea ce privește condițiile de urbanism pentru locuințe colective, servicii, birouri și comerț, POT maxim este de 35%, CUT-ul max=3, regimul de înălțime max. 2S+P+9, și Înălțimea maximă=40 m.
Funcțiunile complementare acceptate sunt spații comerciale: supermarket-uri, spații verzi, locuri de joacă, accese pietonale, carosabile, parcaje, garaje; rețele tehnico-edilitare și construcții aferente.
”Utilizările propuse sunt: activități complementare de susținere a functiunilor principale ale zonei; funcțiuni mixte-comerț, locuințe colective, servicii și birouri și HCL 1/2022 poz.40 Aviz Comisia Sistematizare a circulației zona acceselor zona B-dul. Dacia nr. 155D si a unui sens giratoriu intersecția B-dului Dacia cu str. Brazda lui Novac cu aliniament la Nord 11,50 ml pt imprejmuire si 14,00 ml pt constructii de la Nord, respectiv de 13,50 ml la Sud pt imprejmuire si 17,50 ml pt construcții din axul b-ului Dacia. Utilizari permise: platforme/alveole carosabile pt transport in comun, trotuare, piste pentru biciciclisti, refugii si treceri pentru pietoni, zone verzi mediane, laterale si fasii verzi intermediare, retea de strazi din intravilan apartinand domeniului public . Se propune- realizare intersectie semaforizata intersectie B-dul.Dacia nr.155D cu str,Brazda lui Novac, racorduri stradale, bransamente utilitati si organizare de santier”, se arată în CU nr. 269, din 19.02.2025.