
Traficul rutier pe DN 65 F (Centura de Nord) este blocat, urmare a unui eveniment rutier în care au fost implicate cinci autovehicule, care s-au ciocnit față-spate. Între acestea se numără și două ansambluri. Polițiștii rutieri se află la fața locului pentru fluidizarea traficului și stabilirea cauzelor în care s-a produs accidentul.
Potrivit reprezentanților ISU Dolj, s-a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și echipaje medicale.
O persoană a fost găsită încarcerată, dar era conștientă și cooperantă. Victima a fost extrasă și preluată de echipajul medical, în vederea transportării la spital.
Alte două persoane implicate în accident vor fi transportate la spital pentru mai multe investigații medicale.
Se estimează că circulația va fi reluată după ora 15:00.
UPDATE:
Conform informațiilor furnizate de Biroul de Presă al IPJ Dolj, un bărbat, de 59 de ani, cetățean bulgar, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule (TIR) pe DN 65 F, nu ar fi păstrat o distanţă de siguranță față de un autoturism care circula în fața sa, condus de un bărbat de 50 de ani, din județul Mehedinți, intrând în coliziune față-spate cu acesta.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un al doilea autoturism condus de un bărbat, de 44 de ani, din județul Mehedinți, acesta la rândul său fiind și el proiectat într-un ansamblu de vehicule condus de un bărbat, de 61 de ani, cetățean bulgar.
Totodată, un al cincilea vehicul condus din sensul opus de deplasare de un bărbat, de 66 de ani, din municipiul Craiova, pentru a evita coliziunea, a părăsit partea carosabilă înspre dreapta.
În urma evenimentului rutier, toți conducătorii auto au necesitat îngrijiri medicale fiind transportați la spital.
Totodată, toți conducătorii auto au fost testați alcoolscop, rezultatul fiind 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 66 de ani, iar în cazul celorlalți conducători rezultatele fiind negative.
În cauză, politiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetarile fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.