
Instanța a admis, astăzi, proba cu noi martori în procesul intentat de directorul Aeroportului din Craiova, Sorin Manda, împotriva Emiliei Neagu, actualmente consilier local.
Manda a dat-o în judecată pe Neagu în vara anului 2023, în urma unei postări făcute de aceasta pe Facebook în care vorbea de ”jefuirea călătorilor”. Detalii despre pretențiile petentului AICI.
Reclamantul îl propusese ca martor pe fostul fotbalist și fostul partener de afaceri al Emiliei Neagu, Silvian Cristescu, însă instanța a respins cererea pe motiv de incompatibilitate. La rândul său, el este în conflict juridic cu Neagu, care l-a acuzat de defăimare ca urmare a unor declarații belicoase făcute în cadrul unui podcast. Interviul a fost difuzat în preajma alegerilor locale de anul trecut, alegeri la care Emilia Neagu a candidat pentru funcția de primar al Craiovei.
La termenul de azi, avocatul lui Sorin Manda a cerut instanței să aprobe doi martori, dar președintele de ședință a învederat să fie ales unul. Nominalizat a fost Daniel Deju, care este șeful serviciului administrativ din cadrul Aeroportului.
La rândul său, avocata Emiliei Neagu a solicitat proba testimonială, iar instanța a încuviințat. Martorul Emiliei Neagu este Ian Pearson, partenerul său de viață, cel care, de altfel, a avut experiența expusă de Emilia Neagu în postarea sa pe Facebook.
Aceasta a susținut în fața magistratului că Pearson poate relata ce s-a întâmplat pe Aeroport. Avocatul reclamantului a intervenit, solicitând respingerea cererii, arătând că speța se referă la postarea Emiliei Neagu și nu la ce s-a petrecut pe Aeroportul din Craiova pe 22 iunie 2024.
Următorul termen, la care urmează să fie audiați martorii, va avea loc pe 13 mai 2025.