
Încadrat cu roșu, terenul de 2545 mp proprietate privată, pe care este propus proiectul blocului de 10 etaje, cu 2 scări, și amenajarea de locuri de parcare aferente construcției.
Două societăți comerciale au depus la Agenția pentru Protecția Mediului Dolj o solicitare pentru un acord de mediu în vederea construirii unui bloc de locuinţe colective S+P+10, cu două scări și 67 de apartamente. Amplasamentul este lângă Colegiul Pedagogic, blocuri de 4 etaje și Grădinița „Voiniceii”. Terenul vizat pentru construcție și amenajarea de parcări este unul desfășurat pe lung. Dacă va fi realizat, zona va fi sufocată.
Titularii proiectului sunt MESSA CONCEPT SRL, deținută de avocatul Iulian Ionuț Teodorescu, și RAY CONSULTING SRL, ai cărei acționari sunt Andrei Victor Dragotă și Alexandru Bălbaie. Firma din urmă, Ray Consulting, este renumită pe plan local și nu numai, având un portofoliu bogat de proiecte pentru lucrări publice.
Cele două societăți au cerut în 2023 un certificat de urbanism pentru împrejmuirea unui teren de 2.454 mp, situat pe Str. Col. Scarlat Demetriade nr. 9A din Brazdă. Imobilul aparține unei persoane fizice, cu drept de superficie în favoarea celor două firme. Primăria Craiova i l-a eliberat pe 23.06.2023. Solicitanții nu au mai prelungit valabilitatea documentului.

La o lună distanță, Messa Concept și Ray Consulting au solicitat și primit și un certificat de urbanism favorabil pentru „Construire imobil, locuințe colective S+P+10 cu spații tehnice și garaje la subsol și spații comerciale la parter, alcătuit din două scări”. Municipalitatea l-a emis pe 24.07.2023. Înainte de expirarea termenului de valabilitate de un an, documentul a fost prelungit cu un an, până la 24.07.2025, dată după care nu mai este valabil. În CU se precizează că cele două firme au drept de superficie pe 5 ani asupra terenului de 2.454 mp.
Primăria a emis Certificat pentru P+10, deși regimul permis este P+6
Conform mențiunilor din document, „amplasamentul este situat în zona de locuințe colective, cu regim maxim de înălțime P+3-10 (de la 3 până la 10 etaje n.r.), P.O.T. max. = 20% si C.U.T. max. = 2,2. Funcțiunea dominantă a zonei este locuirea colectivă”.
Tot aici se menționeză și că „Autorizarea executării construcțiilor se face cu respectarea înălțimii medii a clădirilor învecinate și a caracterului zonei, fără ca diferența de înălțime să depășească mai mult de 2 niveluri clădirile imediat învecinate”. Asta ar însemna un maximum P+6 (deci nu mai mult de 7 niveluri).
De altfel, în proiectul pentru PUG regimul de înălțime inițial cât și cel revizuit pe terenul respectiv este de la 3 la 5 niveluri (nivelurile includ și parterul). Adică nu mai mut de 4 etaje.
Pe de altă parte, Comisia de Sistematizare a Circulației Rutiere și Pietonale din cadrul Primăriei Craiova a respins în două rânduri avizarea proiectului. Prima dată în ședința din decembrie 2023, apoi în ce din februarie 2024 (vezi facsimilele de mai jos).

Cele două societăți nu au renunțat, însă, la proiect. Pe 13.05.2025, Agenția pentru Protecția Mediului Dolj a postat pe site anunțul privind solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul blocului P+10 și memoriul de prezentare, pe marginea căruia pot fi transmise observații de către cetățeni.
Ce prevede proiectul imobiliar
Conform documentului depus la APM Dolj, solicitanții au renunțat la spațiile comerciale la parterul imobilului de locuințe colective, așa cum este prevăzut în certificatul de urbanism, propunerea luând forma S+P+10 cu garaj/spații tehnice la subsol și locuințe colective la parter și etajele 1-10.
În Memoriul de la Mediu se vorbește și despre amenajarea unei parcări de 109 locuri, din care 65 locuri de parcare la nivelul solului si 44
locuri de parcare la subsol. Amenajarea parcării supraterane nu este, însă, menționată în CU emis de Primăria Craiova.
Proiectul mai prevede circulații pietonale pe o suprafață de 222.70 mp, circulații carosabile în suprafață de 724.40 mp și spațiu verde pe 421.40 mp.
”Imobilul propus va avea o suprafață construită de 490.80 mp și o suprafață desfășurată de 5398.80 mp. În imobilul propus vor fi amenajate 67 apartamente”, conform documentului.
Cât despre accesul auto și pietonal în incintă, propunerea este ca el să se realizeze ”de pe latura de sud din strada Col. Scarlat Demetriade, atât în faza de construire cât și în faza de funcționare și pe latura de est din alee de acces, doar în faza de funcționare”.
La capitolul „justificarea necesității proiectului”, solicitantul menționează că „necesitatea si oportunitatea realizarii investitiei decurg din tendintele crescatoare inregistrate pe piata locala – nevoia de noi locuinte colective”.
Conform documentului, investiția va fi realizată din fonduri private, iar valoarea totală a lucrărilor propuse este estimată la 5.398.800 lei. ”Faza de construire va dura 1 an și va funcționa pe perioadă nedeterminată”, se mai arată în memoriu.