Întâlnirea de la Craiova a marcat 35 de ani de existență a Asociației „Pro Democrația”
Asociația „PRO DEMOCRAȚIA” a aniversat, pe 6 septembrie, 35 de ani de la înființare. Momentul a fost marcat la Craiova, în ciuda faptului că filiala locală nu mai există. Întâlnirea a fost una informală.
Timp de peste trei decenii, Asociația PRO DEMOCRAȚIA a fost „nava amiral” a luptei pentru democrație a Societății Civile din România.
În cadrul unei întâlniri informale inițiată de foști lideri ai Asociației PRO DEMOCRAȚIA – Club Craiova, la care au participat foști și actuali membri ai asociației, precum și colaboratori și activiști în domeniul civic, au fost prezentate proiectele implementate de PRO DEMOCRAȚIA și s-a discutat despre victoriile și înfrângerile înregistrate de asociație în lupta de decenii pentru apărarea Democrației în România.
Tema centrală a acestei întâlniri informale a fost „Ce se (mai) poate face pentru ca societatea românească să nu se prăbușească în noaptea dictaturii”.
La întâlnire au participat:
Cristian PÎRVULESCU – președinte de onoare Asociația Pro Democrația
Marian Jean MARINESCU – membru al Parlamentului European
Carla STOICA – ex-vicepreședinte național Asociația Pro Democrația
Marcel RĂDUȚ SELIȘTE – ex-vicepreședinte național Asociația Pro Democrația
Nicolae CUȚĂ – Fundația pentru Dezvoltarea Economiei Sociale
Nicolae MARINESCU – publicist/profesor
Mugurel POPESCU – Federația Sindicală Hermès
Ion MIHAI – președinte Asociația Pro Advocacy
Mișu SLĂTCULESCU – președinte Asociația Pro Democrația – Club Caracal
Andrei ȘEITAN – reprezentant Asociația Pro Democrația – Club Constanța
Iustinian IVANCIUC – vicepreședinte Asociația Pro Democrația – Club Lupeni (Valea Jiului)
George Laurențiu ION – fost președinte Asociația Pro Democrația – Club Craiova
Sorin BACIU – fost membru Asociația Pro Democrația – Club Craiova
Lucian ZULEANU – reprezentant CRONO
Valentin MITRICÂ – președinte Cluster Bio Oltenia.
Acestora li s-au alăturat și tineri interesați de drepturile civice și de mecanismele pe care le oferă societatea civilă celor care vor să lupte pentru o democrație participativă eficientă.
“Democrația e o metodă care ne asigură că nu vom avea o guvernare mai bună decât merităm” – George Bernard Shaw