Fotografie cu rol ilustrativ / Google
Primark, retailer irlandez de îmbrăcăminte, a început să caute personal pentru magazinul pe care îl va deschide la Craiova în 2026. Locația este fostul spațiu al magazinului Leroy Merlyn din mall-ul Electroputere, în suprafață de 4.500 mp.
Posturile pentru care a publicat anunțuri de angajare sunt de Manager de departament şi Visual Merchandiser Manager (VM Manager), administrator HR (People&Culture Administrator) și consultant HR (People&Culture Advisor).
Pentru aceste ultime două poziții, Primark precizează că timpul de lucru este normă întreagă, la magazin, de luni până vineri și o sâmbătă la fiecare 2-3 săptămâni.
Pentru detalii, cerințele posturilor și aplicare, click AICI.
Următorul pas pe care îl va face retailerul va fi să caute lucrătorii comerciali.