Foto: La Cocoș Pitești
„La Cocoș” deschide oficial, pe 30 octombrie, la ora 09:00, cel de-al șaselea hypermarket din țară, la Craiova, în locul fostului magazin PIC, situat pe Calea Severinului, nr. 129.
Magazinul din Craiova va funcționa de luni până sâmbătă, în intervalul orar 07:30 – 20:30, iar duminica de la 7:30 până la 18:30, anunță reprezentanții magazinului.
Potrivit acestora, cu ocazia inaugurării, clienții vor fi întâmpinați cu oferte speciale și promoții atractive
Fondat în 2014 la Ploiești de antreprenorul Iulian Nica, La Cocoș este cunoscut pentru politica prețurilor mici și pentru faptul că a fost primul hipermarket din România care a introdus conceptul cu trei niveluri de preț, în funcție de cantitatea achiziționată.
Din decembrie 2024, compania a atras în acționariat un consorțiu format din Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și fondurile de investiții Morphosis Capital și CEECAT Capital, care au preluat un pachet de 56% din acțiuni.
„Deși majoritari, investitorii i-au oferit antreprenorului Iulian Nica — rămas cu 44% din acțiuni — drepturi depline de conducere, păstrând astfel viziunea și strategia inițială a brandului. Infuzia de capital adusă de către investitori are ca obiectiv deschiderea a 12 noi magazine și atingerea pragului de 1 miliard de euro în vânzări în următorii cinci ani”, conform unui comunicat transmis presei.