Foto: arhivă
Mai multe cadre medicale din Craiova, angajate ale unei clinici medicale, sunt suspectate de abuz în serviciu și fals. Ele sunt bănuite că, în perioada 2024 – 2025, ar fi eliberat fișe de aptitudini pentru lucru la înălțime pentru mai multe persoane, fără să fi fost evaluate medical în prealabil.
În acest caz, azi, au fost puse în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, precum și la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale: 4 din Dolj, 5 din Olt și 2 din Sibiu.
Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals. Perchezițiile sunt organizate în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Dolj, acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale, a anunțat IPJ Dolj.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Olt și Sibiu.
Revenim!