Primăria Craiova, condusă de Lia Olguța Vasilescu, mai arată, o dată, că, în țara asta, transparența este o chestiune absolut facultativă, aplicată arbitrar, doar așa, când împărăția vrea să le mai facă o favoare muritorilor de rând.
Municipalitatea ascunde omuleți fără chip, coloană și identitate, pe care conducerea ei îi asmute strategic când și unde-i cazul pentru a-și satisface dorințele. Uneori îi mai bagă pervers sub mantaua protecției (datelor cu caracter personal), parcă pentru a-i batjocori la pachet cu victimele. Așa cum, concret, a făcut în privința concursului pentru selecția managerului Filarmonicii „Oltenia” din Craiova.
Iar ăsta nu este musai un verdict. În lipsa transparenței, putem spune că orice e posibil.
Deși legislația este cât se poată de clară, iar rostul GDPR nu este nici pe departe de a proteja funcționarii și specialiștii din instituții publice care se află în exercitarea atribuțiilor, ci strict viața lor privată, administrația Vasilescu o ignoră intenționat. Și o face chiar lejer, mai ales că, vă reamintesc, Olguța Vasilescu a schimbat legea ca să nu mai răspundă în fața legii pentru că nu respectă chiar legea. (EXCLUSIV. Olguța, Genoiu și un jurnalist al TVR Craiova au modificat legea pentru a scăpa de o amendă uriașă dată de Tribunalul București).
Transparența instituțiilor publice nu este doar o opțiune, ci o obligație legală fundamentală. Legea 544/2001 privind liberul acces de informații publice garantează presei și cetățenilor dreptul de a ști cum sunt cheltuiți banii publici, precum și deciziile care îi afectează.
Primăria Craiova încalcă flagrant și voit accesul la informațiile publice
Cu toate acestea, Primăria Craiova o încalcă sistematic. A făcut-o și recent, refuzând, de data aceasta, să dezvăluie componența comisiei de concurs pentru ocuparea postului de manager al Filarmonicii Oltenia. Atitudinea nu doar subminează încrederea publică, ci ridică întrebări serioase despre integritatea proceselor de selecție în instituțiile finanțate din bugetul local.
Proiectul de management al Ivonei Stănculeasa depus pentru concursul de manager a fost slab notat de o comisie „fantomă”. Nota cu care a fost evaluat – în contradicție totală cu rezultatele evaluărilor periodice anterioare, care au arătat fără dubiu că managementul a funcționat foarte bine – indică fie incapacitatea membrilor de a analiza candidatura, fie reaua-credință.
Primăria nu a furnizat informații cu privire la membrii comisiei ei – nici nume, nici calificare, nici eventualele conflicte de interese, ceea ce alimentează, pe bună dreptate, convingerea că primarul Craiovei și-a dorit o schimbare și a făcut-o, ca de obicei, cu mâna altora.
În exercitarea atribuțiilor de serviciu și-n documente de interes public nu oricine e anonim
Redactorul Știri Craiova, dar și cetățeni care urmăresc activitatea Filarmonicii cu ochi de vultur, au formulat și transmis municipalității cereri pentru dezvăluirea numelor membrilor comisiei. Răspunsul primit? Refuz! Unul care contravine prevederilor legale, ambalat după bunul plac, lung cât postul Paștelui, bazat, chipurile, așa cum tot insist, pe protecția datelor personale.
În ciuda legii, care arată că în cazul concursurilor pentru funcții publice sau de conducere în instituții subordonate, componența comisiei reprezintă o informație de interes public esențială.
Invocarea protecției datelor personale nu se aplică aici, deoarece Legea 544/2001 are prioritate în domeniul informațiilor publice, iar componența unei comisii nu intră sub excepțiile de la art. 12, deci trebuie publicată (conform articolelor 4-6).
În cazul de față, membrii comisiei sunt implicați în decizii publice și nu beneficiază de anonimat absolut.
La curtea împăratului, venali mereu se-arată
Filarmonica Oltenia este finanțată din bugetul local. Cetățenii au dreptul să știe cine evaluează candidații pentru un post remunerat din bani publici, pentru a preveni corupția. În absența transparenței, nu știm dacă selecția managerului Filarmonicii Oltenia s-a făcut pe criterii de competență sau pe recomandări de la vârful autorității locale.
Opacitatea Primăriei Craiova nu este doar despre încălcarea voită a legii, ci alimentează sau întărește ideea că meritocrația și democrația sunt moarte și îngropate sub pantoful Olguței Vasilescu, care, este deja evident, preferă proștii și prostuțele. Pentru că, nu-i așa, în țara orbilor, chiorul poate fi împărat.

