Medicul Daniel Iliuță, selfie alături de colegii de partid / Facebook
Un medic din Craiova a fost reținut de procurorii DIICOT Craiova pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de droguri de risc. Mai precis, în schimbul promisiunii că o va trata, acesta a convins o pacientă să-i devină, practic, sclavă. Apoi, prin „violență psihică”, a exploatat în continuare victima, care trebuia să-i facă menajul în propria casă, dar și în locuințele rudelor.
UPDATE: Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
„Admite propunerea Parchetului de pe langă Înalta Curte De Casaţie şi Justitie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova. (…) dispune arestarea preventivă a inculpatului Iliuță Daniel, cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de trafic de persoane (…) și trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 ?i art. 35 alin. (1) C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen. pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.11.2025, ora 16:44.
Document: Încheiere de dezînvestire 161/2025 20.11.2025”, este soluția Tribunalului Dolj.

Interesant este că, din precizările oamenilor legii, medicul punea victima la curățenie și „în locații unde urmau să fie organizate evenimente”.
Este vorba despre Daniel Iliuță, în vârstă de 31 de ani, fost psihiatru rezident la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova. El este și membru activ PSD.
În mai multe postări pe rețelele de socializare vorbește despre empatie și ceea ce administrația social-democrată oferă cetățenilor și oamenilor.

Conform anchetatorilor, pe parcursul anului 2022, în exercitarea atribuțiilor de medic, prin inducere în eroare (promisiuni că îi va asigura un tratament medical), bărbatul ar fi recrutat o persoană vătămată și profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate (probleme familiale și de sănătate) ar fi adăpostit-o în scopul exploatării prin muncă.
„Prin acte de violență psihică, victima ar fi fost obligată să presteze servicii de curățenie în locuințele bărbatului și ale familiei acestuia, precum și în locații unde urmau să fie organizate evenimente”.
Totodată, în perioada martie 2023 – noiembrie 2025, în baza aceleiași rezoluții infracționale, „persoana în cauză ar fi deținut și oferit o cantitate de drog de risc (alprazolam) unei persoane aflate într-un program terapeutic și ar fi deținut și depozitat în locuința sa, comprimate conținând aceeași substanță activă, ridicate pe parcursul percheziției domiciliare care a avut loc ieri”.
În cursul zilei, suspectul Daniel Iliuță urmează să fie prezentat unui judecător de drepturi și libertăți cu propunerea luării măsurii arestului preventiv.
***
Persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
