Olguța Vasilescu și av. Radu Marinescu, 2016. Sursa foto: Libertatea
Titlu de presă (pe Realitatea): „Lia Olguța Vasilescu, dezvăluiri explozive despre jocurile murdare din dosarul său în justiție: «M-am așteptat să fiu arestată, pentru că deranjam»”.
Teoria „deranjatului” este, probabil, cea mai răspândită și folosită explicație de toți cei care au avut probleme cu legea. În țara în care analfabetismul funcțional atinge 40% din populație este, însă, un argument irefutabil, pentru că dacă școala ar încuraja simțul critic și analiza logică a unui enunț, o astfel de declarație ar stârni cel mult zâmbete condescendente.
Dar, conform metodei reducerii la absurd, hai să socotim afirmația adevărată și să mergem pe firul logic al analizei asupra a ce ar presupune valabilitatea ei. Prima consecință ar fi că există o persoană deranjată, însă care ar putea fi motivele „deranjului”: invidie pe frumusețe, deșteptăciune, carieră politică?
Pe primele două le eliminăm, mai ales că ar justifica greu dorința bolnavă de a băga la închisoare pe cineva. Cariera, adică culmea pe care dânsa a atins-o ca politician, funcția de primar al Craiovei? Păi haideți să îi analizăm pe cei mai semnificativi contracandidați ai săi, de-a lungul timpului, și care ar fi dorit să-și adjudece mandatul prin scoaterea dânsei din competiție.
Primul, cel mai notoriu, a fost dl. Solomon. Doar că și dânsul a avut probleme mari cu legea, încât e greu de crezut că ar fi avut la îndemână acest instrument. Plus că, recent, a fost și dânsul promovat în menajeria doamnei, deci cum să crești șarpele la sân?
Să fie vorba de fotbalistul liberal Badea? Și dânsul e de exclus, atâta vreme cât aceeași doamnă i-a făcut ulterior fiul deputat și finul prefect.
Băsescu? El a avut ce a avut, dacă dăm crezare insinuărilor lui Solomon, cu acesta din urmă, ori e greu de crezut că i se pusese pata pe toți primarii Craiovei. Să-i fi fost teamă că îi ia președinția? Vă propun să fim serioși.
Dar hai să acceptăm, totuși, că acea persoană a existat. Ipoteza ar presupune că avea subordonată o întreagă bandă de „inchizitori”, probabil legați prin jurământ de sânge, încât nimeni nu a defectat după atâția ani. Plus, o întreagă infrastructură și eșafodaj de dovezi falsificate, mai ales că, între timp, oricum erau ocupați cu mulți alți astfel de „martiri”, de la Voiculescu, la Ghiță, Vanghelie, Becali, Duță etc.
După propriile mărturisiri ale actualei președintă a CAB, făcute, culmea, la televiziunea deținută de un infractor – probabil ca dovadă de obiectivitate extremă -, ar fi existat presiuni, însă nu poți să nu te întrebi ce dovezi are și, mai ales, în intransigența cunoscută a taberei Savonea din care face parte, ce a împiedicat-o să sesizeze celebra inchiziție, Inspecția Judiciară? Nu s-a întâmplat ieri, ci cu ani și ani în urmă. Au reușit ei excluderea din magistratură a unui judecător pentru o poză în care acesta tăia iarba, și nu reușeau să pedepsească un procuror pentru o faptă atât de gravă?
Iar celor care încă cred în astfel de fantasmagorii, le recomand o analiză elementară: cum de majoritatea celor care se consideră persecutați, chiar dacă motivele sunt neclare, au o situație materială care excede cu mult veniturile lor salariale, mai ales că aproape toți provin din categoria „bugetară”, adică a celor care au trăit o viață din salariu. Câți bugetari de rând își permit, de exemplu, să-și pună prin casă clanțe cu cristale Swarovski? De unde provine, totuși, bogăția afișată? Au jucat respectivii la păcănele?
Dacă tot am vorbit de metoda reducerii la absurd, aș rezuma-o la faptul că dacă un enunț considerat adevărat (în cazul nostru, doamna este curată lacrimă, dar deranjează) conduce la concluzii absurde, înseamnă, de fapt, că enunțul inițial este fals.
Și ca să nu las lucrurile în mijlocul drumului, mai adaug un instrument pe nedrept neglijat în programa școlară de logică: Briciul lui Occam. Pe scurt, acesta este un principiu filosofic și științific care susține că, „atunci când avem mai multe explicații posibile pentru un fenomen, cea mai simplă (cea care implică cele mai puține presupuneri/entități) este de preferat, atâta timp cât explică la fel de bine faptele observate”. De exemplu, într-un astfel de caz, este mai plauzibil un enunț de genul ”M-am așteptat să fiu arestat, pentru că am încălcat conștient legea”.
Dar, cum logica nu figurează printre materiile importante în educația românească, spun și eu că, dacă te uiți la posturi patronate de infractori, e normal să crezi ce ți se spune. Vorba lui Jan Hus, O, SANCTA SIMPLICITAS! (o, sfântă naivitate!) la vederea bătrânei, care în speranța răsplății divine, arunca vreascuri pe rugul pe care acesta era ars.
Despre autor
