Marius Alexandru Țucureanu, bărbatul acuzat de infracțiunea de lipsire de libertate / Foto: Facebook
Un bărbat din Craiova, în vârstă de 39 de ani, este acuzat că a lipsit de libertate o clientă pe care o transporta în regim ride-sharing.
În timpul călătoriei, acesta i-ar fi făcut avansuri sexuale, apoi a deviat de la traseu și ar fi încercat să urce pe bancheta din spate unde se afla femeia, o tânără de 23 de ani, din județul Olt.
Incidentul s-a petrecut pe 6 ianuarie. Șoferul, Marius Alexandru Țucureanu, a fost reținut miercuri, 21 ianuarie a.c.

Potrivit informațiilor oficiale, poliţiştii au fost sesizați în ziua incidentului de victima de 23 de ani, din comuna Băbiciu, județul Olt, că, „în timp ce se deplasa cu un autoturism în regim ride-sharing, conducătorul auto, un bărbat pe care nu-l cunoaște, i-ar fi făcut avansuri sexuale.
Ulterior, acesta s-a abătut de la traseul inițial, intrând într-o zonă slab iluminată, unde ar fi încercat să se urce pe bancheta din spate a autoturismului.
Aici, tânăra a fugit, fiind urmărită de bărbat, care a imobilizat-o, femeia reușind să scape și să alerteze poliția”.
În baza probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate.
UPDATE: Magistrații Judecătoriei Craiova au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
„Respinge cererea inculpatului Țucureanu Marius Alexandru formulată prin apărător ales, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu, ca neîntemeiată. În baza art. 226 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e Cod procedură penală şi art. 223 alin. (2) Cod procedură penală admite propunerea de arestare preventivă a inculpatului Țucureanu Marius Alexandru, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Țucureanu Marius Alexandru pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22.01.2026 până la data de 20.02.2026, inclusiv. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 22.01.2026, ora 13:17.
Document: Încheiere de dezînvestire 10/2026 22.01.2026”.