Sala de spectacole a Filarmonicii din Craiova / Fotografie cu rol ilustrativ / Sursa: Planiada
Un nou concurs organizat pentru ocuparea postului de manager al Filarmonicii „Oltenia” din Craiova s-a încheiat, din nou, fără succes, odată cu proba analizei proiectului de management. Singurul candidat care a reușit să treacă de proba dosarelor, profesorul dirijor Constantin Grăjdan, din București, a fost notat cu 6,39 pentru proiectul de management depus. Cu o sutime mai mult decât a obținut fostul manager Ivona Stănculeasa la concursul anterior.

Și la acest ultim concurs au fost trei candidați.
Între ei s-a numărat Ilarie Dorinel Măciucă, solist instrumentist în cadrul Filarmonicii, fost lider de sindicat. Angajatul instituției de cultură nu a trecut de proba dosarului. Imediat după aflarea rezultatului a depus contestație. Acesta susține că în loc de răspuns a primit un formular.
„Mi-au trimis un formular tipizat cu o declarație pe proprie răspundere, probabil să deduc eu că acela era documentul pentru care mi-a fost respins dosarul . Este vorba despre o declarație pe propria răspundere că «voi renunța la postul de manager deținut la…….., în cazul în care voi fi declarat admis la concursul de manager…». Era imposibil să declar că renunț la un post pe care nu îl dețin. Voi merge în instanță”, a declarat Dorin Măciucă.

Un alt candidat a fost Constantin Grăjdan, profesor dirijor din București. După cum se poate observa în rezultatul concursului anterior, demarat în septembrie 2025 și încheiat în noiembrie, el a fost respins la proba dosarului.
La concursul din decembrie, însă, a ajuns până în etapa analizei de proiect. Moment în care a fost „picat”, proiectul său fiind notat de o comisie misterioasă cu nota 6,39.
De ce spunem „misterioasă”? Pentru că nici la anteriorul concurs nici la acesta, municipalitatea nu a dezvăluit numele membrilor comisiei, deși legea spune că transparența este obligatorie pentru a fi evitate conflictele de interese. Primăria a motivat, în urma unei solicitări transmise de Știri Craiova, că ei au fost desemnați (fără să spună de către cine) „în calitate de specialiști independenți” și „nu reprezintă instituțiile din care provin, ci își exercită atribuțiile în nume propriu, în baza competenței profesionale și a independenței de judecată”, drept urmare, insistă municipalitatea prin publicarea lor, le-ar fi lezată imaginea privată. Parol!
Revenind la candidați, o a treia persoană ar fi o doamnă din Constanța, însă informațiile sunt la fel de puține și greu, ba chiar imposibil de verificat din surse oficiale
În fine, tot ce știm din datele publice existente la acest moment este că în urma concursului – al cărui rezultat final nu a fost încă publicat – nu s-a obținut o notă de trecere (minim 7) la etapa interviului.
În consecință, Filarmonica Oltenia va fi condusă în continuare de managerul interimar Manuela Enache-Pîrvu, numită prin dispoziție de primarul Olguța Vasilescu pe 19 noiembrie 2025. Manuela Enache-Pîrvu era dirijorul Coralei Academice. După instalarea sa la conducere, aceasta l-a numit, la rândul său, pe Bogdan Uță director artistic al instituției, despre care se spune că ar fi agreat de edil.

Reamintim că descalificarea Ivonei Stănculeasa la concursul anterior a iscat un mare val de nemulțumiri din partea angajațior cât și a publicului fidel care au susținut la unison că pe mandatul acesteia Filarmonica a cunoscut una dintre cele mai bune perioade ale sale. De altfel, asta s-a putut observa și în cifrele publicate chiar de Primăria Craiova după evaluarea managementului implementat de Ivona Stănculeasa.
Citește și: