Arbori tăiați pe Str. Revoluției
Mai mulți copaci au fost tăiați, sau urmează, în cartierul Valea Roșie, spre nemulțumirea craiovenilor din zonă. Oamenii spun că au sunat la telefonul Cetățeanului, însă nu ar fi fost lămuriți despre motiv, singura explicație primită fiind că Eco Urbis se ocupă de asta în cunoștință de cauză.

Eco Urbis a precizat la cererea redacției Știri Craiova că lucrările de tăieri de arbori se fac „în măsura în care este necesar pentru
pentru implementarea proiectului de modernizare a rețelelor de distribuție a energiei termice, al cărei beneficiar este Termo Urban Craiova și în baza solicitării executantului proiectului, firma ERBAȘU”.
Societatea primăriei care se ocupă și de administrarea domeniului public, a mai precizat că „după finalizarea lucrărilor, va fi demarată o campanie de plantare de arbori”.

La 13 puncte termice din cartierele Valea Roşie, Sărari, Brazda lui Novac şi Calea Bucureşti reţele de distribuţie vor fi modernizate: PT 1, 2, 3, 4, 6, 7 – Valea Roșie; PT 1 și 2 Sărari; PT 3 Obor Spania; PT 6 – Calea București; PT 1 și PT 2 Brazda lui Novac.
Contractul pentru proiectarea și executarea lucrărilor, în valoare de 47.364.101 euro, a fost câștigat de Construcții Erbașu SA. Lucrările au termen de finalizare de 16 luni de la data începerii lor.
Lungimea rețelei aferentă celor 13 PT-uri este de circa 22 km. Ea urmează să fie înlocuită cu țeavă preizolată, pentru reducerea pierderilor.