Asociația INSPIR – Inițiativa pentru Nediscriminare, Solidaritate, Participare, Învățare și Responsabilitate, alături de Grupul Art Amicis Craiova, Asociația ,,Formare pentru Educație Durabilă’’ Școala Gimnazială Specială ,,Sf.Mina’’ Craiova organizează un eveniment dedicat publicului larg, sub egida „BRÂNCUȘIANA” – Expoziție de Artă Vizuală.
Evenimentul va fi găzduit în data de 12 februarie 2026, de Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Craiova, în biblioteca instituției, începând cu ora 15:30.
În cadrul vernisajului vor expune membri ai Grupului Art Amicis, alături de elevi ai Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” Craiova, coordonați de profesorii lor, precum și copii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială Craiova – Centrul de Consiliere pentru Părinți și Copii, elevi de la Școala Gimnazială Specială ,,Sf. Mina’’ Craiova. Totodată, la activitate, va participa și elevul Rareș Dudea, din cadrul Palatului Copiilor Craiova.
,,Asociația INSPIR dorește ca prin acest eveniment să promoveze și să încurajeze tinerii să se exprime prin artă. De-a lungul timpului am descoperit tineri talentați, dar care nu au avut curajul și nici posibilitatea să își expună lucrările personale publicului larg”, spune Claudiu Lăzeanu, președintele – membru fondator al Asociației INSPIR.