Asociația LiderJust și KAS RLPSEE organizează, astăzi, atelierul „David vs. Goliat – Cum răspundem juridic la cazurile de tip SLAPP?”. Evenimentul se adresează jurnaliștilor, juriștilor sau persoanelor din organizații neguvernamentale sau care sunt preocupate de acțiunile juridice de descurajare a participării publice de tip SLAPP (Strategic Lawsuits Against Public Participation).
Pe înțelesul tuturor, SLAPP înseamnă acțiuni în justiție nefondate sau abuzive, pornite de entități puternice (companii, politicieni) pentru a hărțui, intimida și reduce la tăcere jurnaliștii, activiștii sau cetățenii care critică sau expun fapte de interes public.
Printre temele de discuție vor fi:
* legislația actuală;
* tipologia acțiunilor de descurajare a participării publice (ordonanțe președințiale de eliminare a conținutului, notificări, acțiuni în răspundere civilă delictuală cu solicitări de daune disproporționate);
* instrumentele legale de protecție (și prevenție) împotriva acestora;
* transpunerea directivei europene și forma proiectului de lege propus de Guvern;
* prezentarea cazuisticii identificate până acum.
* un spațiu de discuții pentru jurnaliști și membri ai societății civile.
Atelierul este programat azi, 17 martie 2026, între orele 18:00 – 20:30.
Pentru înscriere accesați: https://forms.gle/Fn1e9yXrb32jhjUq8