Spitalul construit de Asociația „Dăruiește viață” / Foto: daruiesteviata.ro
Am asistat la un atac virulent lansat de primarul Lia Olguța Vasilescu la adresa vicepremierului Oana Gheorghiu la întrunirea PSD care a votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan.
Atacul a fost suburban și avem cel puțin două motive pentru a susține afirmația. Nu este atacată activitatea de vicepriministru a Oanei Gheorghiu, cum ar fi fost firesc într-o confruntare politică. Este atacată și ironizată, în limbaj de mahala, activitatea Oanei Gheorghiu ca lider al Asociației „Dăruiește Viață”, ONG-ul care a reușit să construiască „de la zero” și exclusiv cu fonduri private provenite din sponsorizări și donații cel mai modern spital de oncopediatrie din România.
Totuși, dincolo de emoțiile provocate de acest atac suburban – unii îl critică vehement, alții rânjesc înveseliți de miștocăreala de mahala – există o realitate a faptelor. O realitate pe care încercăm să o prezentăm în acest editorial.
Vasilescu vs. Gheorghiu: un conflict politic care ascunde o întrebare reală
Declarația primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, la adresa Oanei Gheorghiu — cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață” — nu este doar un episod de retorică politică agresivă. Ea deschide, involuntar, o discuție mai importantă care poate fi sintetizată în întrebarea: cine construiește, de fapt, infrastructura medicală în România și cum o construiește?
Răspunsul la această întrebare presupune să facem o comparație, măcar în termeni generali, între proiectul „Dăruiește Viață” și investițiile publice în domeniul sănătății, inclusiv cele realizate la Craiova
De ce a fost nevoie de „Dăruiește Viață”
Să ne reamintim că la începutul anilor 2010, oncologia pediatrică din România era într-o situație critică. Statisticile oficiale arătau că aproximativ 500 de copii se îmbolnăveau anual de cancer, iar rata de supraviețuire era de aproximativ 50%, mult sub nivelul Europei Occidentale (de aproximativ 85–90%). Totodată, infrastructura medicală dedicată oncopediatriei era depășită tehnologic și organizatoric: lipseau camerele sterile, dotările de radioterapie pediatrică, circuite medicale moderne etc.
În acest context a apărut o inițiativă civică ce avea să devină unul dintre cele mai vizibile proiecte de acest tip din România post-decembristă: Asociația „Dăruiește Viață” lansează Proiectul „Noi facem un spital”. Foarte rapid, proiectul se transformă într-o mobilizare a românilor pentru susținerea și finalizarea construirii unui spital de oncopediatrie modern și eficient.
„Noi facem un spital” – model de eficiență managerială și de implicare civică
Proiectul „Noi facem un spital” s-a desfășurat în mai multe etape. Astfel, în perioada 2012-2015, Asociația „Dăruiește Viață” se familiarizează cu problemele existente în spitalele publice din România, membrii asociației fiind prezenți „pe teren”. Asociația realizează intervenții punctuale în spitale publice deja existente și finanțează operațiuni de renovare a unor saloane și secții de spital, achiziționarea de echipamente medicale moderne, de instrumentar medical etc.
În perioada 2015-2018, membri asociației analizează posibilitatea inițierii unui proiect de construire „de la zero” a unui spital de oncopediatrie. După 2016, asociația începe lupta cu administrația publică, în paralel cu campania de strângere de fonduri. Statul român face tot ce poate pentru a bloca proiectul: blocaje administrative, autorizări emise cu întârziere etc. Totuși, asociația reușește să înceapă, în 2018, construirea spitalului care este finalizat în 2023, iar din 2024 devine operațional la standarde europene.
Eforturile enorme făcute de membrii Asociației „Dăruiește Viață”, sub coordonarea Oanei Gheorgiu și a lui Carmen Uscatu, au avut ca rezultat un spital de oncopediatrie nou. Investiția s-a ridicat la aproximativ 53 de milioane de euro, finanțarea fiind integral din donații și sponsorizări primite de la peste 350.000 de donatori implicați. În primii doi ani de funcționare, peste 3.000 de copii care sufereau de afecțiuni oncologice au fost internați și au primit tratament în spitalul construit de Asociația „Dăruiește Viață”.
Proiectul asociației poate fi considerat un proiect de tip „greenfield” – construirea de la zero a unui obiectiv medical, la standarde europene – care a fost finalizat cu succes.
Și să nu uităm aspectul cel mai important: după finalizare, Asociația „Dăruiește Viață” a donat spitalul Ministerului Sănătății, adică statului român.
Statul român și sistemul public de sănătate, model de ineficiență: investiții mari, rezultate fragmentate
După Decembrie 1989, în domeniul Sănătății, statul român a operat cu o infrastructură moștenită din comunism: insuficientă, învechită, inadecvată. Multe spitale județene din România au fost și încă sunt adevărate „bombe cu ceas”, locuri din care de multe ori, pacientul pleacă mai bolnav decât a fost la internare.
Statul român s-a orientat spre renovarea clădirilor spitalicești deja existente, pe renovarea acestora și pe achiziția de dotări medicale moderne. Spitale construite „de la zero” se găsesc la Mioveni (Spitalul Orășenesc inaugurat în 2019) și la Fălticeni (Spitalul Municipal a cărui construcție a început în 1991-1992 și a fost finalizată în 2021). În alte situații, autoritățile au mizat pe extinderea unor secții deja existente sau pe finalizarea unor structuri începute în anii comunismului, cum e cazul Spitalului „Filantropia” din Craiova.
Statul român a investit, după 1989, resurse financiare estimate la aproximativ 12-15 miliarde de euro, aproximativ două treimi din acești bani provenind din finanțări primite de la Uniunea Europeană. Procedurile de achiziție, numirea echipelor manageriale etc. au fost mereu afectate de corupție și politizare. La acest moment, există mai multe spitale regionale în diferite faze de construcție, finanțate din PNRR, precum cele de la Craiova, Iași sau Cluj-Napoca.
Deși s-au investit miliarde de euro, spitalele publice din România sunt încă focare de infecții nosocomiale, au probleme în a asigura medicamente și hrană bolnavilor internați, au infrastructura cu probleme etc.
Acesta ar fi răspunsul la întrebarea: cine construiește, de fapt, infrastructura medicală în România și cum o construiește?
Ce a făcut Primarul Lia Olguța Vasilescu în domeniul Sănătății publice – modernizare reală, dar insuficientă și precară
Administrația locală condusă de Lia Olguța Vasilescu oferă un exemplu relevant de politică publică locală. Primăria Craiova a modernizat mai multe spitale din oraș, anume Spitalul Filantropia, Spitalul de Neuropsihiatrie, Spitalul de Boli Infecțioase. Modernizarea s-a orientat spre reabilitări de infrastructură, achiziție de dotări medicale și construcția unui corp nou de clădire la Spitalul Filantropia, pe o structură moștenită din vreme comunismului.
Observăm că majoritatea intervențiilor pe care le-a făcut primarul Lia Olguța Vasilescu în sistemul de sănătate publică al Craiovei au fost pe o infrastructură existentă. De exemplu, investiția de la Spitalul Filantropia nu este un spital complet nou, ci o extindere pe o infrastructură veche, nefinalizată de regimul comunist. În unele cazuri, investițiile nu au avut continuitate, adică este insuficient să investești în modernizarea unei secții sau a unor saloane și să lași restul spitalului cu dotări învechite și clădiri necorespunzătoare.
Politica publică din domeniul Sănătății implementată de primarul Lia Olguța Vasilescu este afectată de lipsa unui proiect major de construire a unui spital „de la zero”. Investițiile făcute de Primăria Craiovei au fost necesare, dar logica în temeiul căreia au fost făcute este una propagandistică, urmărind beneficii electorale. Din perspectivă tehnică, modernizările au fost incrementale (s-au adăugat la ceva deja existent) și nu au fost subordonate principiului modern al reconstrucției sistemice.
De fapt, avem două modele de implicare: Modelul Lia Olguța Vasilescu și Modelul „Dăruiește Viață”. Modelul administrației publice este caracterizat prin intervenții condiționate politic/electoral, proceduri administrative complexe afectate de birocrație, ritm de implementare moderat spre lent, transparență decizională precară, intervenții punctuale, lipsă de continuitate. Și, foarte important, este din bani publici.
Modelul societății civile (ONG) este caracterizat prin concentrare de resurse, obiective realist definite, management flexibil, proceduri transparente, ritm de implementare rapid și eficient, impact imediat și vizibil, abordare conformă cu principiul reconstrucției sistemice.
Reconstrucția sistemică și „cotețul de curci”
Reconstrucția sistemică adoptată în proiectul Asociației „Dăruiește Viață” nu este „un coteț de curci”, ca să cităm din discursul primarului PSD Lia Olguța Vasilescu. Dimpotrivă, este vorba de o abordare modernă și eficientă în implementarea unui proiect de anvergura construirii „de la zero” a unui spital modern.
Într-o reconstrucție sistemică, nu te uiți doar la pereți (chiar dacă sunt frumos și colorat văruiți, ca în secțiile modernizate de Primăria Craiova). Reconstrucția sistemică schimbă, în primul rând, arhitectura funcționării spitalului. Fluxurile medicale sunt rațional organizate, pe principiul circuitelor scurte: pacientul să nu se plimbe între clădiri pentru un test, analiză și nici între secții aflate la mari distanțe în incinta spitalului. Gestionarea informației se face prin digitalizarea totală care presupune eliminarea odiosului „dosar cu șină”, toate informațiile despre pacient fiind stocate într-un sistem unic (de tip Cloud), accesibil instant oricărui cadru medical autorizat să opereze în dosarul pacientului.
Un spital nu înseamnă doar clădiri, doar pereți sau dotări. Un spital înseamnă, înainte de toate personalul care-l deservește. Reconstrucția sistemică implică o reformă profundă a resursei umane. Debirocratizarea actului medical este obligatorie pentru că medicul trebuie să rămână medic, nu „scrib” care să completeze formulare peste formulare.
Salarizarea este orientată către performanță, salariul fiind condiționat de calitatea actului medical și de eficiență. Nu în ultimul rând, reforma resursei umane solicită depolitizarea managementului spitalului. Asta presupune asumarea unor proceduri aproape imposibil de acceptat pentru politicienii români: organizarea de concursuri reale, nu „aranjate”, pe criterii reale de competență, pe „proiecte de management” reale, nu pe criterii politice. Un management care să raporteze corect problemele cu care se confruntă (inclusiv infecțiile nosocomiale, care să gestioneze eficient și transparent resursele spitalului și care să se orienteze spre pacient și personalul medical, nu spre interesele de partid.
Nu în ultimul rând, reconstrucția sistemică impune transparența absolută a utilizării resurselor financiare și un control constant și corect a fluxului financiar utilizat. Principiul aplicat este „banii urmează pacientul”. Asta presupune auditarea corectă a costurilor, inclusiv prin monitorizare digitală a cheltuirii fiecărui leu, precum și raportarea onestă a cheltuielilor.
Această abordare o regăsim în proiectul implementat de Asociația „Dăruiește Viață”. Evident, nu știm în ce proporție Ministerul Sănătății, care a preluat spitalul, a aplicat ulterior principiile reconstrucției sistemice.
Știm însă că în politicile publice implementate de primarul Lia Olguța Vasilescu nu regăsim aceste principii.
În concluzie, „cotețul de curci” există doar în imaginația înfierbântată a primarului Craiovei și credem că acolo va și rămâne.
Despre autor
