Terenul de 2.533 mp pe care primăria Craiova susține că e oportun să-l cumpere se află într-o zonă industrială și este arabil.
Edilul Craiovei, Olguța Vasilescu, propune Consiliului Local Craiova să aprobe în ședința din 30 aprilie un proiect de hotărâre pentru cumpărarea unui teren de 2.533 mp, teren intravilan arabil, aflat într-o zonă industrială, proprietate a unei societăți – COMAGROIND SA – la care sunt acționari mai multe persoane fizice și juridice din familia lui Fănel Trandafir, cunoscut ca „Cimino”. La o simplă căutare pe internet după numele firmei și a poreclei acestuia apar zeci de articole de presă care o implică în vechea lume interlopă a Craiovei.
Societatea de la care COMAGROIND SA a cumpărat, la rândul său, terenul, în 2023, cu 173.000 de euro (conform contractului de vânzare-cumpărare), este la fel de interesantă – MAG CONSTRUCT SRL. Este firma care a câștigat, în 2024, în asociere cu OLTENIA GARDEN, contractul de execuție pentru Skate Parcul din Fantasy Park, un proiect de circa 2,5 milioane de euro, bani de la bugetul local al Craiovei. Care, de altfel, nu e gata nici până în ziua de azi.


Revenind la teren, administrația locală susține că achiziția acestuia este „oportună” pentru că „este pretabil realizării unor investiţii de interes public local şi/sau stabilirea de sedii administrative”.
Prețul de 300.000 de euro pentru terenul de la „Patria”, aprobat
Este al doilea imobil pe care municipalitatea vrea să îl achiziționeze de la Cimino. În 2022, la inițiativa edilului, primăria a vrut să cumpere de la Fănel Trandafir un teren de 500 mp, situat pe A. I. Cuza, la nr. 17A (în apropierea Cinematografului „patria”).
Consiliul local a aprobat demersul, care, însă s-a oprit după ce evaluatorul angajat de primăria a stabilit un preț de pornire de 300.000 de euro. Adică 600 de euro pe metrul pătrat, în condițiile în care este neconstruibil, având destinația de spațiu verde.
A fost momentul în care Olguța Vasilescu s-a disculpat că nu îl cunoaște pe proprietar și că, dacă aleșilor li se pare prea scump, să nu voteze raportul de evaluare, raport care a fost respins la vot inclusiv de consilierii PSD. Proiectul a fost retras de tot de pe ordinea de zi.
Până luna trecută, când pe masa aleșilor locali a apărut din nou raportul de evaluare având ca obiect preţul de pornire al negocierii achiziţionării aceluiași teren, în cuantum de 1.537.539 lei, adică circa 300.000 de euro. De data aceasta, proiectul a trecut.
Primărița a reiterat că nu îl știe pe deținătorul lui și că a fost repus în discuție pentru că locatarii din zonă au transmis de-a lungul timpului mai multe solicitări municipalității pentru ca spațiul să poată fi folosit din nou de comunitate ca spațiu verde, mai ales că după ce tranzacția a picat prima dată Trandafir l-a împrejmuit.
Aleșii locali ai opoziției au cerut în mai multe rânduri ca Executivul să explice mai clar care sunt criteriile de selecție pe care Primăria le are când vrea să cumpere imobile. Primarul Olguța Vasilescu a afirmat atunci că sunt alese doar acele suprafețe care pot fi amenajate ca locuri de joacă, spații verzi sau locuri de parcare.
Rămâne de văzut cum se vor poziționa primăria și aleșii locali și față de această ultimă inițiativă, privind cumpărarea acestui teren arabil de 2.533 mp, despre care susține că se pretează unor investiții publice sau pentru stabilirea de sedii administrative. Cu atât mai mult cu cât cercurile în care terenul s-a „învârtit” e destul de… strâns.
Proiectul poate fi consultat AICI.


