Jon Sullivan - http://pdphoto.org
Elevii din Dolj vor avea zile tematice dedicate consumului de lapte și produse lactate. Pe lângă produsele pe care deja le primesc ca gustare, lapte sau iaurt, fiecare școlar prezent în ziua stabilită pentru degustare va primi câte un pachet de 200 grame de mozzarella.
Introducerea acestui supliment vina ca măsură educativă care însoțește distribuția de produse lactate, care include și sesiuni de degustare de lapte și/sau produse lactate în cadrul Programului pentru școli al României, în anul școlar 2025-2026, în județul Dolj. Mă rog, ce a mai rămas din anul școlar.
Contractul pentru serviciile de catering a fost atribuit recent de Consiliul Județean Dolj firmei HARPEK SRL din Craiova. Valoarea lui este de aproximativ 627.000 lei, fără TVA.
Anul trecut, în școlile beneficiare din Dolj elevii au primit, în zilele tematice, conform Indiscret, un pachet de legume care conținea două roșii, doi castraveți, un ardei gras și doi morcovi.