Facebook Lia Olguța Vasilescu
Primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, fie dezinformează (ca să se laude), fie nu știe că execuția Spitalului Regional care se construiește la Craiova este la nivelul planșeului (plăcii) parterului. Nu la cel de-al doilea etaj!
Doamna primar, privim în jos, privim în sus, numărăm ce e sub pământ, apoi, dacă mai avem ce, continuăm spre lumina soarelui. Și în momentul de față avem ridicate așa la Spitalul Regional: planșeele subsolului, demisolului și parterului.
„Ce dimineață frumoasă! Astăzi pășim deja pe placa etajului 2 de la Spitalul Regional Craiova. Aș putea să pariez că se va finaliza mai devreme de termenul estimat. Să nu uităm! Clădirea spitalului regional de la Craiova va fi cea mai mare construcție de după revoluție și a doua cea mai mare din toate timpurile, după Palatul Parlamentului!”, a scris cu încântare edilul Craiovei, Olguța Vasilescu, ieri, pe pagina personală de Facebook.
A oprit și comentariile, cum îi stă bine să facă oricărui primar care face comunicare unilaterală exclusiv pe pagina personală de Facebook.
În orice caz, ca să nu citim și cităm prostii de pe Facebook, Spitalul are o pagină web, în care găsim și categoria „Noutăți”, unde regăsim secțiunea „Jurnal de șantier”, actualizată decent, unde putem urmări informațiile despre stadiul lucrărilor:
Ultima este din 22 mai și relevă următoarele date:

Lucrările sunt executate de asocierea de firme condusă de Construcții Erbașu (lider) și companiile Bog’Art, Con-A Operation și Concelex.