Aproximativ 12% dintre firmele înregistrate în Dolj care au obținut finanțare prin Programul Tranziție Justă (PTJ) dedicat întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) au pierdut banii europeni. Mai precis, 14 dintre cele 114 eligibile au reziliat sau sunt în proces e reziliere a contractelor semnate. Potrivit reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, desfacerea contractelor a fost cerută chiar de unele companii, în vreme ce altele nu au putut să ducă la îndeplinire condițiile impuse.
Din datele disponibile la 26.03.2026 pentru județul Dolj, din cele 114 proiecte contractate prin PTJ 2021-2027 două au finalizat implementarea până acum: Cardiomed SRL (Craiova) – și M Steel SRL (Brădești).
Pe de altă parte, contractele a 14 dintre cele 114 au fost sau urmează să fie reziliate din motive diferite. Doar suma totală nerambursabilă a acestor proiecte se ridică la cca 152 milioane de lei (aproximativ 30 mil. euro).
„Șase dintre firme au decis să rezilieze contractele din cauze financiare. Antreprenorii au spus că și-au pierdut din clienți, că piața este în continuă schimbare sau că nu mai pot susține contribuția proprie. De cealaltă parte, au fost situații în care beneficiarii nu au putut obține autorizațiile de construire în termenul impus, respectiv în maxim 9 luni de la semnarea contractului. Un beneficiar a intrat în insolvență și s-a impus rezilierea. Un alt motiv a fost schimbarea acționariatului firmei – cumpărătorii nu au mai vrut să continue implementarea proiectelor”, a explicat, pentru Știri Craiova, directorul Organismului Intermediar PTJ din cadrul ADR SV Olteia, Marinela Alecu.
Contractele deja reziliate sau în curs sunt ale:
- R&M Belts SRL – dezvoltare activitate industrială – Craiova – 1.648.261,11 lei (valoare totală) / 1.051.588,78 lei (valoare nerambursabilă) – reziliat
- Agercar Taxserv SRL – unitate de producție – Pielești – 5.786.132,99 lei / 3.678.194,21 lei – reziliat
- Global Ștef Construct SRL – centru de terapii – Dobrotești – 10.892.935,58 lei / 6.870.211,11 lei – reziliat
- Nello Construct SRL – construcții rezidențiale și nerezidențiale – Craiova – 18.884.077,77 lei / 11.968.485,48 lei – reziliat
- Strade Bauunternehmung SRL – dezvoltare activitate construcții – Coțofenii din Față – 30.256.558,16 lei / 19.232.274,49 lei – reziliat
- Silk Route Shipping SRL – producție containere transport – Predești – 30.413.870,44 lei / 19.134.766,44 lei – reziliat
- Win Iinvest SRL – hotel și apart-hotel – Craiova – 36.551.667,01 lei / 22.582.186,27 lei – reziliat
- Quadrat Iimpex SRL – spații de cazare – Craiova – 5.696.968,22 lei / 4.329.044,63 lei – în proces de reziliere
- Top Experience SRL – hale depozitare și birouri – Cârcea – 5.800.539,42 lei / 4.282.671,90 lei – în proces de reziliere
- Silk Workshop SRL – unitate de cazare (reabilitare) – Moțăței – 10.555.935,99 lei / 6.697.809,74 lei – în proces de reziliere
- Farmacia de Detergent SRL – hală producție și depozitare – Ghercești – 17.561.533,85 lei / 11.212.481,65 lei – în proces de reziliere
- Web Win Group NET SRL – centru de date și birouri – Brădești – 18.718.022,54 lei / 8.090.756,26 lei – în proces de reziliere
- L.C.I. Trans SRL – depozitare produse agricole – Maglavit – 19.540.762,15 lei / 12.426.851,00 lei – în proces de reziliere
- Electro-Flux SRL – hotel, SPA și agrement – Craiova – 46.502.157,53 lei / 24.858.914,00 lei – în proces de reziliere.
Din cele 100 de proiecte a căror implementare continuă, majoritatea sunt concentrate în Craiova (aproape jumătate), în vreme ce restul sunt localizate în general în zonele limitrofe acesteia, precum Malu Mare, Cârcea, Pielești, Podari, Almăj, Brădești, Robănești etc. Proiecte sunt și în Filiași, Băilești sau Segarcea.
În ceea ce privește domeniile în care au fost atrașii bani, parte dintre proiecte sunt în zona de industrie/producție, în vreme ce altele prevăd construcții de hoteluri și pensiuni, iar altele servicii medicale.
Astfel, în domeniul medical întâlnim construcția de clinici și asigurarea de echipamente medicale pentru cabinete de stomatologice, oncologie, oftalmologie, ecografie, neurologie, rinologie etc., prin proiecte depuse de Cardiomed SRL, Dinți Fericiți SRL, A&C Medical Prime SRL, Ocularius Oftalmologie SRL, Centrul de Oncologie SF. Nectarie SRL, Dent Priority SRL, Ecografie 3D SRL, Perfect Help SRL, Vitaplus Medclin SRL, Clinica Dr. Poenaru SRL, Centrul de Neurologie Popescu, Centrul de Excelență în Rinologie SRL etc.
În domeniul industriei/producție/construcții – banii au fost contractați pentru construcția de hale producție, achiziția de echipamente industriale, utilaje, confecții metalice, panouri, containere, remorci, reciclare etc., fiind domeniul cu cele mai numeroase proiecte în curs de implementare, conform obiectivului PTJ de diversificare economică post-cărbune/lignit. – Ruris, Diamond Quartier SRL, Todome Fero SRL
Pentru turism (hoteluri, aparthoteluri, pensiuni, SPA, wellness), au obținut finanțări firme precum Europeca Impex SRL (complex hotelier), Electrical EPC SRL (aparthotel), MKS Prod (hotel), Xville Construct (pensiune), Vladiorex SRL (aparthotel), Alis Baba SRL (apart-hotel), RRR Happy Food SRL (pensiune cu wellness) etc.
La apelul pentru IMM-urile din Dolj sunt în implementare și proiecte pentru silozuri, depozite de cereale/furaje, produse farmaceutice/parafarmaceutice), dar și alte servicii precum cele de fitness, gaming, transport, IT/centre date, spălătorii, evenimente etc. – Gintlup SRL, 2A Farm SRL, Softrom Group SRL, Gidazi Prod Com SRL, Be Strong Tennis SRL etc.
O țintă importantă a PTJ o reprezintă și crearea de noi locuri de muncă, iar între proiectele contractate se găsesc și câteva cu mențiunea explicită de creare de locuri de muncă, precum cele depuse de Specat SRL, Brocarm SRL, Militanos Solaris SRL, Dentalex, Soenerg etc. Conform ghidurilor PTJ, majoritatea proiectelor pe apelul IMM au obligații de creare sau menținere a locurilor de muncă de minimum 3 ani de la implementare.
În topul proiectelor cu cele mai mari valori nerambursabile (finanțare principală) se numără
DIAMOND QUARTIER (panouri metalice, Robănești) – 39.5 mil RON
EUROPECA IMPEX (complex hotelier Craiova) – 39.7 mil RON
RURIS IMPEX (remorci/tractoare Craiova) – 39.4 mil RON
MKS PROD (hotel Craiova) – 39.6 mil RON
W.L. PROTEGINI (Centru Medical Malu Mare) – 39.3 mil RON
SENTIFOX (hotel Craiova) – 24.8 mil RON
DEMIUMA COMIMPEX (extindere fabrică Craiova) – 21.2 mil RON
2A FARM (depozit farmaceutice Cârcea) – 15.6 mil RON
LINEX WOLF (producție Filiași) – 17.1 mil RON
LUCAGRO TRANSPORT (silozuri Leu) – 18.3 mil RON.
***
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Oltenia Green Alert”, care sprijină jurnalismul de investigație hyperlocal în contextul Tranziției Juste.
Proiect implementat de: Asociația Eurolife
Parteneri media: Sudvest.ro, Presa Fără Stăpâni, Gazeta de Dimineață, Știri Craiova, Știri Actuale.
Cu sprijinul: