Comuna Crușeț, județul Gorj, anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul cu titlul: CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE PENTRU IMOBIL ȘCOALA GENERALĂ SLĂVUȚA DIN COMUNA CRUȘEȚ, JUD. GORJ, Cod SMIS 358660 finanțat prin Agenția d e Dzevoltare Regională Sud Vest Oltenia, P3. EFICIENŢA ENERGETICĂ ȘIIN FRASTRUCTURA VERDE.
Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea eficienței energetice prin adoptarea de soluții în vederea economisirii și gestionării eficiente a energiei în clădirile publice, promovarea eficienței energetice și a energiei verzi, ceea ce va conduce la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea calității aerului. Implementarea proiectului va conduce la reducerea consumurilor de energie pentru asigurarea utilităților și reducerea emisiilor de dioxid de carbon pe perioada de exploatare a construcției prin lucrări precum – îmbunătăţirea izolaţiei termice a anvelopei clădirii (pereţi exteriori, ferestre şi uşi, planşeu peste ultimul nivel, planşeu peste subsol), a şarpantelor şi învelitorilor; – introducerea, reabilitarea şi modernizarea, după caz, a instalaţiilor pentru prepararea, distribuţia agentului termic pentru încălzire şi a apei calde de consum, a sistemelor de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii, inclusiv sisteme de răcire pasivă, precum şi achiziţionarea și instalarea echipamentelor, racordarea la sistemele de încălzire centralizată; înlocuirea corpurilor de
iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă, tehnologie LED.
Valoarea totală a proiectului este de 10.648.219,87 RON din care valoarea nerambursabilă este de 10.423.397,47 RON.
