Sursa foto: Facebook
Magistrații Judecătoriei Craiova au decis să-l introducă în arest preventiv pentru 30 de zile pe bărbatul de 28 de ani, din Cârcea, care, în urmă cu două zile, a omorât o pisicuță, după ce a izbit-o în mai multe rânduri de un gard, pe Bvd. Oltenia din Craiova.
Inculpatul ceruse judecătorului de drepturi și libertăți să facă arest la domiciliu, însă instanța a considerat că propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova de luare a măsurii arestului preventiv în Centrul IPJ este întemeiată.
„Dispune arestarea preventivă a inculpatului Gugilă Radu-Ionuț, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18.08.2026 până la data de 16.09.2026, inclusiv. (…) Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 18.08.2026, ora 18:50”, conform Judecătoriei Craiova.
Pe același subiect