Aceasta este una dintre postările pentru care instanța a dispus ștergerea de pe Facebook, fiind considerată denigratoare și injurioasă.
Procesul intentat de Olguța Vasilescu împotriva fostului președinte al Asociației de Proprietari „Bloc Romarta” din Craiova, Petru Becheru, totodată cunoscut și ca „denunțător” al primarului în dosarul clasat „Fațada” e departe de a fi încheiat.
După ce instanța a stabilit în primăvară că acesta trebuie să îi plătească primarului daune morale plus onorariul avocaților (aproximativ 12.000 de euro în total), dar și să șteargă postările care i-ar fi stricat imaginea și reputația și, în rest, i-a respins reclamantei celelalte capete de cerere, precum plata unor salarii neîncasate sau onorariul avocaților din procesele pe care le-ar fi avut din cauza lui (în total, circa 100.000 de euro), zilele trecute instanța i-a spus și care sunt postările care trebuie șterse.
Ei bine, răspunsul este 21. De zile…

Becheru le-a cerut magistraților să îi spună cu exactitate ce înseamnă „să şteargă de pe reţeaua de socializare Facebook toate postările denigratoare şi injurioase ce fac referire la reclamantă” și să îi indice adresele exacte ale acestora (URL-urile).
Cererea pârâtului pentru lămurirea dispozitivului sentinței pronunțate de Tribunalul Mehedinți pe 21 aprilie 2026 a fost admisă de instanță pe 29 septembrie 2026.
Iar instanța l-a lămurit. Cât de cât.
Asta după ce, la ultimul termen, la dosar a apărut o cerere de intervenție „Amicus Curiae” depusă de tatăl pârâtului, în care declara că el este proprietarul paginii intitulate „Olguțața” (pagină pe care s-a apreciat că ar fi fost publicate postări denigratoare și injurioase de către Petru Becheru). Tatăl a arătat că el însuși făcuse chiar atunci o postare în care le „denigra” pe judecătoarea Camelia Zoican și primarul Olguța Vasilescu și că nu vrea să o șteargă. Nici pagina, nici postarea.
Drept urmare, Petru Becheru a întrebat instanța dacă trebuie să șteargă și respectiva postare (având în vedere sintagma „toate postările”), însă răspunsul a rămas în aer, așa că pârâtul a recuzat magistratul pe motiv că nu poate judeca o chestiune care o vizează.Cererea de recuzarea a fost respinsă de tribunal.
Totodată, avocata Olguței Vasilescu a solicitat instanței, printr-o notă scrisă, să fie respinsă cererea de lămurire a sentinței și să păstreze decizia ca pârâtul să șteargă „toate postările”.
Judecătoarea a admis cererea lui Petru Becheru și a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei, indicându-i pârâtului că trebuie „să șteargă de pe rețeaua de socializare Facebook postările ce fac referire la reclamantă (…), postări publicate pe contul de Facebook Petru Becheru” din 21 de date calendaristice, precizându-i fiecare dată în parte. Prima este 30.01.2021, iar ultima – 22.04.2022.

Cum de a ajuns instanța să își schimbe aproape radical decizia de ștergere a „tuturor postărilor” – numărul lor fiind de ordinul sutelor (dacă nu chiar al miilor (după cum se poate observa din hârtiile depuse de reclamantă la dosar) în cei zece ani scurși de la episodul „Fațada” – în a șterge doar 21, este foarte interesant. Ne întrebăm, de altfel, pe ce criterii le-a ales.
Esențială, dacă nu chiar hotărâtoare, pare să fi fost intervenția tatălui pârâtului, Cristian Becheru. Sau, poate, tot ceea ce magistrații au ignorat până atunci.
Referitor la dispozițiile instanței severinene, Petru Becheru refuză să mai comenteze, ci doar citează din romanul „A fost o lume…”, scris de procurorul Ion Floricel: „Justițiabilii cu bun simț se închinau iar unii avocați de carieră acuzau magistrații de incompetență și infiltrații politice, transformând numele proștilor de pe toate gardurile politice în numele proștilor scrise în sentințe judecătorești. Amestec de incompetență cu nerușinare și corupție”.
… Și susține că nu găsește pe Facebook postările din sentință. „Sunt sigur că autorul lor este chiar Olguța. Deci, nu am cum să șterg postările Olguței”, declară acesta.
Noi le avem (de la știm noi cine din primărie) și publicăm câteva dintre ele. Ca opinia publică să își facă o idee despre ce nu poți spune despre un politician în zilele noastre. (Click pe imagine pentru a o vedea la dimensiune mare)
Reamintim că acțiunea formulată de Lia Olguța Vasilescu a fost structurată pe patru capitole. Întreaga plângere are 936 de pagini și include postări de pe rețelele de socializare, articole din presă și petiții adresate Primăriei Craiova ca dovezi împotriva lui Petru Becheru.
Unele dintre postări sunt anterioare anului 2021 și asupra lor a intervenit prescripția răspunderii civile.
Acțiunea a fost introdusă de reclamantă în data de 23 august 2023 pe rolul Tribunalului Dolj. Reclamanta a susținut că a atașat și unele mai vechi de trei ani pentru a arăta că Becheru ar fi dus împotriva ei ”o veritabilă campanie de denigrare”, cu scopul de a o ”înjosi” și de a o ”scoate din viața politică”, cu ”consecințe deosebit de grave în sfera demnității, onoarei, reputației și propriei imagini și ale familiei”.
Pe 30 iunie 2025, magistrații Curții de Apel Craiova au admis cererea de strămutare a dosarului, la solicitarea pârâtului, care a arătat că la instanțele de pe raza Municipiului Craiova nu ar avea parte de o judecată dreaptă.
Cauza a ajuns la Tribunalul Mehedinți, iar Olguța Vasilescu a atacat cu apel hotărârea pronunțată de această instanță, fiind nemulțumită de suma acordată ca daune morale, de circa 50.000 de lei, față de cei 300.000 de lei cât ceruse.
Toate articolele pe subiect le regăsiți mai jos:











