Fantomele trecutului o bântuie pe Olguța și Cartierul Chinezesc

360

Fantomele trecutului o bântuie pe Olguța și Cartierul Chinezesc

Cel mai disputat proiect de hotărâre adoptat de Consiliul Local Craiova luna aceasta, cel privind oportunitatea și condițiile ca un finanțator privat să finalizeze o parte a blocurilor din ”Cartierul Chinezesc” și să le vândă, a fost adoptat, astăzi, în forma propusă de primărie.

Redevența pentru jumătatea de teren supusă atenției și contravaloarea structurilor deja construite pe el au fost și ele aprobate. Primăria, prin vocea edilului, a transmis că e singura modalitate ca ”să descurcăm odată pentru totdeauna acest cartier și să ne și alegem cu ceva din el”.

Blocurile de pe jumătatea din spate a terenului Cartierului Chinezesc de pe Str. Caracal, 17 la număr, vor fi terminate de un investitor privat, au stabilit, astăzi, consilierii locali din Craiova. Nu toți, dar suficient de mulți încât decizia primarului Olguța Vasilescu să se aplice așa cum consideră.

Prețul de vânzare a locuințelor va fi stabilit exclusiv de investitorul privat, a precizat Olguța Vasilescu.

Celelalte, de la frontul principal al străzii, vor fi terminate de ANL. Potrivit gospodarei-șefe a municipiului, aici lucrările ar trebui să înceapă după ce Agenția locuințelor le termină pe cele din Potelu. 250 de apartamente vor reveni Armatei, ca locuințe de serviciu.

Conform celor două proiecte de hotărâre care au primit girul majorității aleșilor locali, prețul stabilit de evaluator pentru structurile deja construite este de circa 3,6 milioane de euro. Prețul (redevența) anual pentru concesiunea terenului de 38.719 mp pe care se află blocurile a fost stabilit la 27.149 euro. Concesiunea este pe 49 de ani.

Ideea e bună, condițiile sunt rele

Consilierul USR Eduard Cârceag a opinat că minimul de 50 de apartamente pe care firma câștigătoare trebuie să le dea primăriei este prea puțin și că sunt prea puține condiții impuse ofertanților.

”Ideea de a concesiona un astfel de proiect este una bună la bază. Dar, în proiectul acesta, noi cerem doar redevență pe teren și un minim de 50 de unități locative. În alte orașe unde se practică acest model, ca un privat să facă aceste locuințe, punctajul pe care îl obține un participant la licitație are mult mai multe componente: câte spații comerciale oferă, ce facilități există, câte spații verzi ș.a.m.d. Noi dăm undeva la 17-18 blocuri de 10 etaje, deci cel puțin 1000 de apartamente și cerem un minim de 50. Cred că numărul de dezvoltatori care se vor bate la licitație pentru finalizarea acestui proiect va fi, în realitate, mic și mă îndoiesc că va oferi cineva mai mult decât acel minimum de 50 și există un risc foarte mare să le vindem foarte ieftin. Sfatul meu către Executiv e să cerem mai mult și dacă vrem să ieșim pe plus ca oraș ar trebui să creștem numărul minim de apartamente”, și-a exprimat punctul de vedere Eduard Cîrceag.

Să fie 100!

Liderul USR, Cezar Drăgoescu, a susținut ideea colegului de partid și a propus un amendament pentru creșterea numărului de locuințe care să revină municipalității.

”Sincer, nu este nicio afacere pentru primărie, pentru noi ca municipalitate. E un proiect bun să se facă de către privat, însă noi trebuie să ne gândim la primărie, ca la buzunarul propriu, buzunarul cetățenilor. Trebuie să obținem mai multe locuințe, altfel suntem tanda pe manda. S-au investit 3-4 milioane de euro și noi o să obținem maxim 5-6 milioane de euro și asta în timp. Formulăm un amendament prin care să modificăm acel număr de 50 de locuințe la un minim de 100 pe care câștigătorul licitației să fie obligat să le dea primăriei”, a intervenit Cezar Drăgoescu.

În 2018 a fost mai scump, în 2024 s-a ieftinit?

Un cuvânt de spus a avut și Marian Vasile. El a amintit că în 2018 primăria a mai făcut o evaluare și a întrebat cum se face că prețul de acum e mai mic decât cel de atunci.

”În cazul în care ați uitat, primăria a mai făcut o astfel de evaluare în aprilie 2018, pe care nu o menționează nimeni, când ne-am trezit cu cartierul în brațe și am dorit continuarea lucrărilor cu bani de la bugetul local. Am și bugetat atunci vreo 2 milioane de euro pentru primele blocuri. S-a renunțat la idee, s-a apelat la varianta ANL, care a rămas fără rezultat până acum.

Prin HCL 275/2018 s-a aprobat Raportul de evaluare având ca obiect evaluarea pieței pentru construcțiile nefinalizate, numai că atunci, în 2018, tot la comanda primăriei, tot prin raport de evaluare, a ieșit o valoare mai mare decât reiese din raportul de evaluare de astăzi. Mi-e greu să cred că din 2018 până în 2024 au scăzut prețurile proprietăților. Atunci, cum facem? Consider că raportul de acum e subevaluat”, a afirmat Marian Vasile.

Fantomele trecutului

Cât despre concesionarea terenului și construcțiilor unei firme private, el a atras atenția să nu se mai repete povestea cu chinezii, pe care o consideră cusută cu ață albă.

”Vedem că din nou (proiectul n.r.) este pregătit pentru o firmă fantomă, la fel cum a fost și acea firmă cu nume chinezesc, înregistrată la Registrul Comerțului din București, firmă nou înființată, pentru că vedem în punctajul din Caietul de Sarcini că se punctează orice altceva mai puțin capacitatea tehnico-financiară a acestei firme. Inclusiv garanția de participare este de 1000 de euro, caietul de sarcini este 20 de euro. Nu putem să dăm averea craiovenilor pe 2 lei și să așteptăm 50 de ani ca să luăm 50 de locuințe. Haideți să construim noi primul bloc cu o sumă infimă pentru bugetul local și o să obținem mult mai multe locuințe decât 50”, a îndemnat Marian Vasile.

O nouă lecție marca LOV: primăria n-a pierdut, ba chiar a câștigat!

Olguța Vasilescu nu a rămas datoare cu răspunsurile.

”Mă surprinde că nici măcar consilierii locali care au fost în mandatul trecut nu știu ce-au votat. A fost un raport de evaluare de 8 milioane de euro pe toată suprafața terenului. Acum vorbim de jumătate din această suprafață, în condițiile în care jumătate am dat-o deja ANL-ului, care are obligația să dea 250 de locuințe pentru Armată. Mai mult, ANL a stabilit că restul locuințelor vor fi locuințe de serviciu. Asta înseamnă că ar trebui ca și noi cele 50 de locuințe pe care le luăm să fie tot de serviciu. ANL a spus că după ce termină blocurile de la Potelu se apucă să construiască frontul din față, care ne interesează cel mai mult”, a spus Vasilescu.

Potrivit acesteia, ”problema este că nu vreți să vă amintiți că primăria nu a băgat niciun ban acolo, deci nu e vreo pierdere a primăriei. Primăria a avut un câștig la vremea aia de 8 milioane de euro, sigur, acum împărțit în două: o parte preia ANL-ul, de fapt, grosul, pentru că blocurile de la frontul stradal sunt deja construite până la etajul 4 sau 6. Acolo e cea mai mare valoare a investiției”.

Olguța către Vasile: ”Când o să fiți dvs. primarul o să vă permiteți să mă întrerupeți!”

Olguța Vasilescu a ținut să-i explice lui Marian Vasile că acest ultim raport de evaluare este pentru partea din spate, ”care are niște fundații care nici nu știu dacă mai rezistă și nu vor trebui să reia (muncitorii firmei câștigătoare n.r.) lucrarea de la zero”.

Iar despre acuzația că firma chinezească ar fi fost una fantomă, înființată în capitala noastră, Olguța a ținut să aibă ultimul cuvânt.

”Firma fantomă, cum îi spuneți dvs., să știți că a fost o firmă din China girată de guvernul Chinei, înființată cu capitalul social al acelei firme din China”, și-a început Olguța Vasilescu pledoaria, fiind întreruptă de Marian Vasile: ”Nu, n-a avut nicio legătură cu firma din China, a fost nou înființată”. ”Orice are o limită, domnule Vasile, când o să fiți dvs. primarul o să vă permiteți să mă întrerupeți, până atuncea…”, l-a ironizat primărița. ”Până atunci, îmi permit să vă întrerup, pentru că e ședința Consiliului local”, a intervenit din nou Vasile. ”Poate mai învățați câte ceva”, l-a taxat Olguța, apoi și-a continuat expunerea:

”Să descurcăm odată pentru totdeauna acest cartier”

”Deci, s-a făcut această evaluare de cinci milioane în care intră doar terenul și cu utilitățle aferente, nimic altceva. Dacă vom pune o sumă mai mare sau vom cere mai multe locuințe decât este contravaloarea atunci nu va veni nimeni. Interesul nostru este să descurcăm, într-un final, acest cartier care de 10 ani este neconstruit sau să mai mergem încă 5-6 ani, că mai facem niște licitații, după care vine iar Armata, ne ia iar terenul înapoi, pentru că nu ne-am îndeplinit obiectivul. Este foarte posibil să vină un investitor care va oferi 70-100 de locuințe. Știți și dvs. cum se fac contractele în Primăria Craiova sau, dacă nu știți, vă spun eu: dacă ei nu-și îndeplinesc obiectivul până la o anumită dată, tot ce s-a construit deja se ia la primărie. Sau dacă nu s-au apucat imediat de construit sau nu au posibilitatea să ne arate că stau bine financiar și pot continua aceste locuințe atunci automat contractul este reziliat. Deci, nu avem niciun risc noi, ca primărie. Avem un interes să descurcăm odată pentru totdeauna acest cartier, să ne și alegem cu ceva din el și să fie multe persoane care își vor dori să aibă o locuință acolo. Prețul locuințelor nu este stabilit de Primăria Craiova, prețul este obligatoriu stabilit de investitorul din acest cartier”, și-a încheiat Olguța Vasilescu explicațiile.

Dezbateri aprinse, microfoane stinse

Consilierii Cezar Drăgoescu, Marian Vasile și Teodor Sas au încercat să mai intervină, însă le-au fost tăiate microfoanele. Vasile a mai apucat să spună că ”ne raportăm la prețul pe metru pătrat, nu vă faceți că nu înțelegeți”, referindu-se la lămuririle aduse de Vasilescu privind motivele pentru care prețul de evaluare a fost mai mic la acest ultim raport. Iar Sas a fost auzit spunând că proiectul Cartierul Chinezesc ”este un eșec”.

ALEGEREA EDITORULUI