Tot muzeu la Casa Căsătoriilor. Primăria a dat autorizație de construire pentru restaurare și schimbare de destinație

882
Casa Căsătoriilor, sursa foto: Google Street View
Reclame

Casa Rusănescu, cunoscută drept Casa Căsătoriilor din Craiova, clădire monument istoric din secolul XIX, e iar în cărți pentru reabilitare. Primăria a redepus proiectul pentru restaurare, la care renunțase în urmă cu doi ani, pe o axă nouă de finanțare europeană pentru reabilitare de monumente. Ca și data trecută, destinația clădirii va trebui schimbată. Tot în muzeu. Casa este în proprietatea municipalității din anul 2008, ca urmare a unei sentințe judecătorești, și este în folosința Serviciului de Stare Civilă.

Primăria Craiova a autorizat, pe 21 noiembrie 2022 (prin Autorizația de Construire nr. 1328), executarea lucrărilor pentru Consolidare, reabilitare și schimbare de destinație în spații muzeale/expoziționale în vederea implementării proiectului – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului național și cultural – Casa Rusănescu (Casa Căsătoriilor) – Monument Istoric.

Casa Rusănescu. sursa foto: Monumente Oltenia

Consiliul Local Craiova a respins în 2020 proiectul pentru că suma necesară pentru execuția lucrărilor crescuse substanțial față de cea stabilită în 2017, pe mandatul primarului Mihail Genoiu, când s-au făcut primele demersuri. Conform Studiului de Fezabilitate (SF) de atunci, costurile investiției se ridicau la aproximativ 11 milioane de lei. Contribuția autorității locale a fost stabilită un an mai târziu la 1,2 milioane de lei. În 2020, consilierilor locali li s-a cerut votul pentru un proiect de hotărâre privind actualizarea Documentaţiei de avizare şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii. Era vorba de o ajustare a costurilor cerută de firma care a realizat documentațiile, bazată pe creșterile cu salariile, gazele, materialele de construcție și manopera. Din 2017 până în 2020, valoarea investiției a ”sărit” de la 11,1 milioane lei, la 16,9 milioane de lei.

Același proiect, respins în 2020

Aleșii locali din opoziție n-au fost de acord cu recalcularea, susținând că creșterea este ”extrem de mare” și ”aberantă”. ”Din punctul nostru de vedere, acest proiect nu este oportun în acest moment pentru orașul Craiova și cetățeni, iar suma de 7 milioane de lei, care ni se cere, este extrem de mare în contextul pandemiei și al deficitului de buget pe care îl avem la ora actuală. Nu trebuie să facem muzee, doar de dragul muzeelor“, afirma Cezar Drăgoescu, consilier USR, în ședința din decembrie 2020.

La rândul său, liberalul Marian Vasile, a susținut, de asemenea, că deși în 2017 proiectul li s-a părut oportun, în contextul epidemiologic în care se afla toată lumea nu mai prezenta importanță  „(…) Observăm că trebuie să punem din banii craiovenilor o sumă de șapte ori mai mare. Atunci ni s-a părut oportun acest proiect, dar acum, în contextul global al acestui virus, nu cred că mai este oportun să punem 7 milioane de lei din banii craiovenilor pentru acest proiect. Explicația acestei diferențe este foarte subțire prezentată în materialele puse la dispoziție. Și nu știm încă dacă a fost luat în considerare și subsolul clădirii“, spunea Marian Vasile.

Olguța Vasilescu voia restaurare, nu și muzeu

Opinia primarului Olguța Vasilescu a fost decisivă pentru soarta proiectului. În cadrul aceleiași ședința, edilul a afirmat că ”s-a pornit prost nu doar vizavi de suma respectivă, ci prin faptul că noi pierdem o clădire”: ”(…) Ceea ce era Casa Căsătoriilor se va transforma într-un muzeu. Nu pot să dau vina nici pe colegii noștri pentru că la vremea respectivă ei au găsit o singură sursă de finanțare. Adică era deschisă axă doar pentru muzee și au vrut să profite să obțină bani pentru a reabilita această clădire”.

Eu vă spun doar că primăria, consiliul local, va trebui să-și asume faptul că s-a făcut deja o investiție de 130.000 de lei pentru studiul de fezabilitate. Noi vrem să nu pierdem acești bani. Adică avem un SF și îl aruncăm la gunoi. O să încercăm să găsim cu ADR o altă axă de finanțare pentru a avea în continuare această clădire pentru ceea ce era ea folosită. Adică o destinație de casă a căsătoriilor și nu de muzeu, care nu este necesar în această perioadă“, afirma și primarul Craiovei, Olguța Vasilescu.

Însă, iată, s-a găsit altă axă de finanțare, însă condiția pentru finanțarea proiectului a rămas aceeași: transformarea clădirii în muzeu. Conform AC, se va respecta Expertiza Tehnică realizată în 2017. Valoarea lucrărilor, menționată în același document, este de 7.897.486,14 lei. Termenul de valabilitate a AC este de 24 de luni de la data emiterii.

Reprezentanții Primăriei Craiova nu au precizat unde se va muta activitatea Stării Civile și nici dacă se va păstra ideea anterioară de realizare a unui muzeu al personalităților din Craiova.

UPDATE: Potrivit primarului Olguța Vasilescu, Casa Rusănescu își va păstra activitatea de stare civilă, iar pe perioada reabilitării se va muta fie în Casa Bibescu din Parcul Romanescu, fie va rămâne tot pe Calea Unirii, în clădirea în care Mircea Dinescu comercializa vinurile sale de la Cetate. În orice caz, o decizie în acest sens se va lua după discuțiile cu Agenția pentru Dezvoltare Regională.

ALEGEREA EDITORULUI