Municipalitatea craioveană intenționează să înregistreze la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) denumirile ”Zilele Mihai Viteazu” și ”Craiova Intencity”. Propunerile apar în programul de investiții al Primăriei Craiova pe anul în curs, între multe altele. Ca de altfel și achiziționarea unei aplicații mobile pentru platformele de operare IOS și Android pentru promovarea municipiului Craiova, de tip ”city application”, după cum se menționeză la ultima rectificare bugetară aprobată, ieri, de Consiliul Local Craiova, în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurată în regim online.
Aleșii locali useriști s-au opus proiectului privind rectificarea, liderul consilierilor USR, Cezar Drăgoescu, catalogat-o ca fiind ”o altă rectificare bugetară a sărăciei”, subliniind că ”iar sunt tăiate 3 milioane de euro de la capitolul Investiții, iar banii sunt redirecționați către spații verzi, floricele, pietricele, mobilier stradal, beculețe și alte cele, plus pentru acoperirea găurilor din activitatea de colectare a deșeurilor menajere”.
Municipalitatea dă și mai mulți bani pentru spații verzi și gunoi
Direcția Servicii Publice din cadrul primăriei a propus alocarea suplimentară a sumei de 4.226.000 pentru întreținerea zonelor verzi și reparații, dar și pentru montarea de mobilier stradal. Suplimentare de fonduri s-a cerut și pentru salubritate și gestiunea deșeurilor: 4.717.000 lei, conform documentelor atașate proiectului de hotărâre.
”Am văzut că se duc 4 milioane de lei la RAADPFL cu această rectificare, plus alte 4 milioane de lei la ADI ECO Dolj. Dacă vă aduceți aminte, l-am întrebat pe domnul Glăvan (Alin Glăvan, director executiv adjunct, Direcţia Servicii Publice din cadrul Primăriei Craiova n.r.) de ce se majorează tarifele de salubrizare cu 50% și dânsul ne-a dat un răspuns care este cel puțin de cascadorii râsului: cantitatea de deșeuri menajere colectată acum este egală cu cantitatea colectată înainte de a se implementa colectarea selectivă. Noi nu putem să fim de acord cu aceste explicații puerile, fantasmagorice ale Executivului și nu putem să fim de acord nici cu alocarea de bani către spații verzi așa, cu nemiluita, în fiecare lună, să ajungem la zeci de milioane de lei, în condițiile în care toate marile orașe din Europa alocă maximum 1% din buget pentru întreținerea lor. În cazul nostru ar însemna cam 6 – 6,5 milioane de lei maxim. Noi, în schimb, alocăm în fiecare an zeci de milioane de lei, bani care se aruncă efectiv pe apa sâmbetei. De aceea, grupul USR va vota împotriva acestei rectificări”, a intervenit consilierul Cezar Drăgoescu.
La rândul său, Serviciul Imagine a propus disponibilizarea sumei de 235.000 mii lei, precum și virarea sumei de 65,00 mii lei, pentru evenimentele organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, din sumele alocate pentru activități de tineret de
interes local.
Pe de altă parte, transferurile pentru trei instituții publice de cultură au fost diminuate cu 430.000 lei pentru anul în curs, astfel: minus 60.000 lei la Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri, Opera Română – 150.000 lei și Casa de cultură Traian Demetrescu -220,00 mii lei.