Un bărbat de 30 de ani, din Craiova, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a dat foc unui autoturism parcat pe Strada A. I. Cuza. Evenimentul a avut loc în noaptea de 9 septembrie 2023 și în urma lui au ars două autoturisme, după ce focul s-a propagat.
Craioveanul Ovidiu Cârstea, actor de meserie, a mers în jurul orei 02:40 noaptea pe strada menționată și s-a oprit pentru câteva secunde la unul dintre autoturismele parcate în fața unui bloc, un Mercedes GLE. La scurt timp după ce a plecat, mașina a luat foc, flăcările extinzându-se și la un alt autoturism, marca Audi.
Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost sesizaţi cu privire la incendiul din noaptea respectivă, la ora 02:56. Autoturismul aparține unui notar.
”Întrucât, în urma cercetărilor au rezultat indicii privind o posibilă acţiune intenţionată, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova şi Biroului de Investigaţii Criminale Craiova au desfăşurat activității investigativ-operative pentru stabilirea situaţiei de fapt”, declară oamenii legii.
Drept urmare, ieri dimineaţă, poliţiştii au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, la locuinţa bărbatului de 30 de ani, pe care îl bănuiesc de comiterea faptei. Ovidiu Cârstea a fost audiat, iar apoi reținut în baza probelor.
În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi Unitatea Teritorială de Analiza Informaţiilor Craiova.