Stația de monitorizare a calității aerului de la sediul central al Primăriei Craiova va fi mutată în Brazdă

631
Reclame

Municipalitatea a cerut Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Dolj relocarea staţiei de monitorizare a calităţii aerului DJ 2, amplasată în incinta Primăriei Craiova. Cauza este, conform documentelor întreprinse, realizarea lucrărilor de reamenajare a clădirii din Str. A.I. Cuza nr. 7.

Ca să o poată muta, Consiliul Local (CL) Craiova trebuie mai întâi să aprobe atribuirea APM în folosință gratuită a unei suprafețe de teren pe care să o amplaseze. Primăria și Agenția au căzut de acord că ”locaţia cea mai potrivită pentru amplasarea acestei staţii este situată în incinta Şcolii Generale Sfântul Gheorghe din Craiova, str. Lămîiţei nr. 4”. Adică în Cartierul Brazdă.

Sursa foto: Google Maps

Datorită faptului că staţia de monitorizare a calităţii aerului DJ 2 este de fond urban aceasta este
extrem de importantă pentru reţeaua locală de monitorizare, în scopul evaluării calităţii aerului la
nivelul aglomerării Craiova. În scopul mutării acestei staţii au fost evaluate împreună cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj -C.E.C.A., mai multe locaţii din oraş care să respecte criteriile prevăzute în legislaţie pentru acest tip de staţie. Locaţia cea mai potrivită pentru amplasarea acestei staţii este situată în incinta Şcolii generale Sfântul Gheorghe din Craiova str. Lămîiţei nr. 4
”, conform Raportului Direcției de Patrimoniu din cadrul Primăriei Craiova pentru promovarea pe ordinea de zi a ședinței CL Craiova din 26 mai a.c.. a unui proiect în acest sens. Suprafaţa de teren necesară pentru amplasarea staţiei este de 25 mp.

Două panouri informative și 5 stații de monitorizare veghează oficial calitatea aerului

APM Dolj are în funcţiune, pe raza Craiovei și în două dintre localitățile limitrofe, un sistem automat de monitorizare a calităţii aerului. Rețeaua este alcătuită din 5 staţii automate (Calea Bucureşti, Primăria Craiova, Str. Maria Tănase (Casa Științei), Işalniţa și Breasta), serverul pentru colectarea datelor şi două panouri de informare a publicului (unul la English Park – foto cover şi unul la sediul APM Dolj).

Conform datelor publice ale APM Dolj, staţiile sunt dotate cu instrumente pentru monitorizarea şi analiza poluanţilor gazoşi şi pulberilor în suspensie (SO2, NO, NO2, NOx, VOC, O3, CO, PM10, PM2.5, date meteo), achizitor date, sisteme de comunicaţie şi echipamente de laborator. Implementarea sistemului a fost finanțată în cadrul unui contract PHARE.

Poluarea este un subiect arzător la nivelul Craiovei pentru cetățeni. În ciuda acestui lucru, autoritățile își pasează responsabilitatea de la una la alta. În ultimii ani, senzorii independenți, și chiar cei ai APM Dolj, au înregistrat depășiri ale particulelor în suspensie PM10 și PM2.5.

Conform informațiilor disponibile pe Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului, o problemă importantă o reprezintă particulele cu diametrul aerodinamic mai mic de 10 micrometri, care trec prin nas și gât şi pătrund în alveolele pulmonare provocând inflamații și intoxicări. Sunt afectate în special persoanele cu boli cardiovasculare și respiratorii, copiii, vârstnicii şi astmaticii. Copiii cu vârsta mai mică de 15 ani inhalează mai mult aer și, în consecință, mai mulți poluanți. Ei respiră mai repede decât adulții și tind să respire mai mult pe gură, ocolind practic filtrul natural din nas. Sunt în mod special vulnerabili, deoarece plămânii lor nu sunt dezvoltați, iar țesutul pulmonar care se dezvoltă în copilărie este mai sensibil. Poluarea cu pulberi înrăutăţeşte simptomele astmului, respectiv tuse, dureri în piept și dificultăți respiratorii. Expunerea pe termen lung la o concentrație scăzută de pulberi poate cauza cancer și moartea prematură.

ALEGEREA EDITORULUI