Compania locală Metal Lemn Group vrea să elaboreze un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru un imobil pe care îl deține pe Bulevardul Decebal din Craiova, la nr. 85G. Este vorba despre un teren de circa 6.000 mp, situat într-o zonă industrială. Primăria Craiova i-a emis, pe 20 mai a.c., certificat de urbanism (CU) pentru reconsiderarea funcțională, din zonă industrială, în zonă locuințe colective și servicii, cu regim maxim de înălțime P+15E.
Folosința actuală a imobilului de 6.060 mp este de curţi construcţii. Conform PUG (Plan Urbanistic General) suprafața este afectată parțial zona de protecție a căii ferata, zona de culoar zbor, dar și de lărgirea Bulevardului Decebal.
În zona respectivă, procentul de ocupare a terenului (POT) și coeficientul de utilizare a terenului (CUT) nu sunt reglementate. Adică nu există niște limite impuse pentru amprenta la sol a construcțiilor și nici pe înălțime. Conform CU emis de municipalitate, CUT-ul va fi în funcție de regimul de înălțime, dar nu poate fi mai mare de maxim 4, conform Legii nr. 350/2001. Retragerea de construire și de împrejmuire va fi de 20,00 metri liniari din axul Bvd. Decebal.
”Se propune elaborare P.U.Z. privind reconsiderare funcțională din zonă industrială, în zonă locuințe colective și servicii, cu regim de înălțime max. P+15, cu POT propus de 23,59% și CUT propus de 2,91. Conform Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, autoritatea publică locală are dreptul ca prin CU să condiționeze autorizarea investiției de elaborarea unui P.U.Z., prin grija investitorului privat, în condițiile legii, și de aprobarea acestuia de către autoritatea publică locala, numai în baza unui aviz de oportunitate întocmit de structura specializată condusă de arhitectul şef„, se notează în Certificatul de Urbanism.
Compania trebuie să informeze publicul despre intenția sa, iar proiectul trebuie suspus dezbaterii. Documentația de urbanism se va putea depune în maximum 15 zile de la finalizarea dezbaterii publice, pentru a se putea emite o hotărâre a Consiliului Local. Prin ea fie se aprobă, fie se respinge documentația de urbanism.
Metal Lemn mai are în Craiova proiecte rezidențiale, pe Bulevardul Dacia, în Cartierul Cornițoiu, în fostul Eurocartier din zona Brestei și pe strada Codlea, în Valea Rosie.
Este un proiect frumos