Tichete sociale de 2.000 lei pentru proaspetele mame cu situații financiare precare

754

Femeile aflate în situații de risc, și care devin mame, beneficiază de un sprijin financiar, constând în tichete sociale în valoare de câte 2.000 lei pentru fiecare nou-născut. Banii provin din fonduri europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), anunță reprezentanții Prefecturii Dolj. În județul nostru au fost identificate 71 astfel de cazuri. Suma acoperă achiziția de alimente, scutece, îmbrăcăminte sau articole sanitare și medicale pentru mamă și copil.

Sunt considerate eligibile şi pot cere tichete sociale mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului. Conform datelor furnizate de reprezentatul Guvernului în teritoriu, în Dolj a rezultat un număr de 71 de destinatari finali, care vor beneficia de acest sprijin financiar.

Este vorba despre 32 de femei care, prin dispoziţie scrisă a primarului, au dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001, 20 de femei care fac parte din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, 7 mame aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi/sau care se află  în situaţii deosebite de vulnerabilitate și 12 mame minore.