Activitatea de comercializare a strugurilor pentru vinificaţie se desfăşoară, începând de ieri, în Piaţa Chiriac din Craiova, au anunțat reprezentanții SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL. Locurile de vânzare a strugurilor pentru producerea vinului sunt dispuse în vecinătatea magazinului Piaţa Chiriac – Autentic Românesc.
Producătorii sunt din Dăbuleni, Ianca (Olt), Celaru, Apele Vii, Băilești, Castranova etc, iar printre soiuri se regăsesc Roşioara, Otela, Ananasul, dar și Zaibărul. Prețul unui kilogram de struguri este, în general, de 3 lei. Însă, în funcție de cantitatea cumpărată, el poate fi negociat.
Deocamdată, struguri pentru vin se găsesc și în târg, însă nu pentru mult timp, activitatea urmând să fie mutată exclusiv la ”Chiriac”.
Piața Chiriac a fost modernizată anul acesta cu 2 milioane de lei, bani de la bugetul local. Potrivit edilului Craiovei, aici își pot vinde marfa doar producătorii autohtoni.