Nici mai mult, nici mai puțin de un email. 1. Adică o singură sesizare scrisă, atât spun reprezentanții Primăriei Craiova că au primit, pentru ca instituția să nu mai facă publice numele persoanelor pe certificatele de urbanism și autorizațiile de construire. Pe motiv de GDPR. Ah! Și cinci (5) apeluri telefonice – Vacs Albina! ”Interesul public primează și trebuie să protejăm solicitanții de orice posibilă consecință nedorită, ca urmare a publicării datelor personale”, așa a motivat municipalitatea decizia de a ține la secret cine construiește sau cine demolează, pe persoană fizică, în Craiova.
”Decizia de a anonimiza numele solicitanților din certificatele de urbanism și autorizațiile de construire s-a luat pentru a proteja numele acestora, conform reglementărilor în vigoare (GDPR), dar și ca urmare a cererilor venite din partea cetățenilor. Interesul public primează și trebuie să protejăm solicitanții de orice posibilă consecință nedorită, ca urmare a publicării datelor personale (…)”, a fost răspunsul Primăriei Craiova la întrebarea de ce a secretizat aceste documente.
Incredibil, dar adevărat! Asta (se face că) înțelege administrația locală prin interes public: protejarea unui ”gigel”, care a trimis un email, de ”orice posibilă consecință nedorită”? Care ar fi aceea? De cine să-l protejeze? De ce? Atunci, de ce nu secretizează primăria și proiectele de acte normative supuse consultării publice. De ce n-ar face-o?
Bravo, gigel! Bravo, maestre! TU s-ar putea să fi scris istorie în orașul în care a fost nevoie să formulăm cerere scrisă în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public ca să aflăm câte cereri a primit Primăria Craiova ca să secretizeze numele. Altfel nu s-a putut!
”Vă comunicăm faptul că au fost făcute atât sesizări telefonice (5 apeluri), cât și o sesizare comunicată pe e-mail-ul instituției formulată de către o persoană fizică din municipiul Craiova, prin care aceasta reclama faptul că datele personale (numele și prenumele) au fost făcute publice în mediul on-line, respectiv pe site-ul instituției”, a fost răspunsul primit de redactorul Stiricraiova.ro. Unul incomplet, de altfel, întrucât noi am solicitat să ne fie comunicate numărul și data de înregistrare a sesizări(lor). Asta pentru că aplicarea Regulamentului GDPR e obligatorie de prin 2018. Ca idee. Or, dintr-o dată, PMC s-a decis să fie chiar mai catolică decât Papa!
TU, gigel, ai reușit să convingi Primăria Craiova, cu doar un email, că numele TĂU e mai presus de interesul comunității. De al orașului! TU ai făcut Primăria Craiova să șteargă trecutul și prezentul documentațiilor de urbanism. Primăria Craiova TE-A ascultat!… Oare aveai un puț de forat?