După ce Olanda, stat care are puterea să blocheze aceste demers, și-a exprimat reticența privind intrarea României și Bulgariei în Schengen, în spațiul public românesc au explodat diagnozele privind vinovații unui eventual eșec de țară. Este de vină clasa politică românească pentru că nu a urmat întocmai recomandările MCV privind reforma justiției, așa cum argumentează liderii politici olandezi? Este de vină Olanda, pentru că joacă în mod politicianist și cinic această carte în UE și tratează statele de la periferia estică a uniunii drept state veșnic nereformate?
Un articol de Sidonia Bogdan
În opinia mea, atât în ceea ce privește modul în care funcționează politic construcția europeană, cât și la nivel tehnic/legislativ, adevărul se află undeva la mijloc. Voi explica pe rând.
1. Din punct de vedere tehnic, așa cum prevedere legislația europeană,
exigențele Uniunii Europene privind aderarea României sau oricărui alt stat la spațiul Schengen nu au legătură cu combaterea infracțiunilor privind corupția la nivel înalt, ci cu cele din spectrul crimei organizate, infracțiunilor transfrontaliere, terorismului, migrației ilegale etc.
Ca principiu, pentru a elimina/relaxa granițele interne dintre statele UE, devine obligatoriu să fie securizate granițele cu statele non-UE, drept urmare cooperarea polițienească între membrii uniunii trebuie să funcționeze, cu atât mai mult cu cât România este o țară care se învecinează și cu state non UE, având vecini state precum Serbia, Ucraina sau Republica Moldova.
Mergând pe logica susținută de Olanda, ar fi fost mult mai potrivit ca liderii olandezi să invoce performanțele scăzute ale DIICOT, ale Ministerului de Interne sau Poliției de Frontieră, care au atribuții privind combaterea acestor infracțiuni, nu chestiuni legate de MCV, mecanism creat de către Comisia Europeană în mod special cu scopul de a crește integritatea clasei politice și combaterea corupției la nivel înalt.
Articolul integral, pe PressHUB.