Concursul pentru postul de secretar șef al Universității din Craiova, urmărit și de DNA

2280
Reclame

Universitatea din Craiova a scos la concurs postul de secretar șef al instituției. Funcția este una contractuală, pe perioadă nedeterminată. În prezent, scaunul de secretar șef este ocupat, prin numire, de Alina Sorina Pistrițu, sora primarului Craiovei, Olguța Vasilescu. Voci din cadrul Universității susțin că postul a fost scos la concurs cu ”dedicație” pentru Pistrițu, în regim de ”urgență”, deloc întâmplător în perioada sărbătorilor, când tuturor le stă gândul la cârnați și cozonaci. În instituție este de notorietate relația strânsă dintre aceasta și rectorul Universității, Cezar Spânu. Ea a fost numită la conducerea Secretariatului General în 2019, după pensionarea lui Mircea Zăvăleanu.

Conform calendarului de concurs, termenul limită de depunere a dosarelor este 27 decembrie 2022. Proba scrisă va avea loc pe 4 ianuarie 2023, iar interviul pe 9 ianuarie 2023. Cu alte cuvinte, numai sărbători în tihnă nu vor avea candidații. Însă, merită efortul studiului, având în vedere că, odată câștigat postul, titularul va ocupa funcția pe viață.

Printre condițiile specifice impuse în vederea participării la concurs se numără cea privind nivelul studiilor, care trebuie să fie de lungă durată, absolvite cu diploma de licență în domeniile Științe administrative sau Drept. Candidații trebuie să aibă vechime în muncă, în specialitatea postului de secretariat, cu studii superioare, de minimum 15 ani. Totodată, trebuie să aibă experiență în funcții de conducere în învățământul superior de minimum 10 ani. Alina Sorina Pistrițu se încadrează perfect.

În altă ordine de idei, Direcția Națională Anticorupție ar fi fost sesizată, mai spun surse din cadrul Universității, în legătură cu organizarea acestui concurs de recrutare.